
5-6 octombrie 2026
Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”
Un nou an universitar, un nou pas în valorificarea patrimoniului lingvistic aromânesc
Cercetătoarele Manuela Nevaci și Irina Floarea, de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române au fost invitate la deschiderea anului universitar la Universitatea „Fan S. Noli” din Korçë. Evenimentul, desfășurat în prezența ES Șerban Octavian, ambasadorul României în Republica Albania, a avut loc luni, 5 octombrie 2026, și a reafirmat, simbolic, legăturile academice româno-albaneze.
Prof. univ. Manuela Nevaci a rostit un cuvânt de deschidere și a transmis mesajul academicianului Nicolae Saramandu, evidențiind rolul educației în transmiterea patrimoniului lingvistic și cultural.
În același context, pe 6 octombrie a fost prezentat Manualul de dialect aromân pentru studiu universitar – nivel avansat (C1). Patrimoniu cultural și lingvistic, avându-i ca autori pe Nicolae Saramandu, Manuela Nevaci și Irina Floarea, publicat la Editura Universității din București, cu finanțarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Lucrare de referință pentru învățământul universitar, manualul îmbină învățarea dialectului aromân prin raportare la româna literară cu istoria, cultura și memoria comunității. Manualul fixează norma ortografică stabilită de acad. Matilda Caragiu-Marioțeanu și de acad. Nicolae Saramandu pentru scrierea dialectului aromân în acord cu sistemul ortografic al limbii române, fundamentat științific și consacrat printr-o îndelungată tradiție filologică.
Întrucât aromâna este un dialect istoric al limbii române, scrierea sa literalizată se întemeiază pe alfabetul latin și pe principiile ortografiei românești stabilite de Academia Română și codificate prin Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM). Particularitățile fonetice ale dialectului aromân, inexistente în limba română literară, au fost redate în manual prin asocierea dintre grafeme și semne diacritice sau prin grupuri de litere compatibile cu tradiția ortografică românească. Din acest sistem fac parte, între altele, grafemele ș, ț, ľ, ń, ḑ, precum și grupurile ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi, th, dh. Consoanele palatale sunt notate prin ľ și ń, africata alveolară sonoră prin ḑ, africatele prepalatale prin ce, ci, ge, gi, iar oclusivele palatale prin che, chi, ghe, ghi. Sunetele corespunzătoare grafemelor grecești δ și θ sunt redate prin grupurile dh și th. Vocalele sunt notate potrivit principiilor ortografiei românești, cu respectarea particularităților fonetice aromânești. Așadar, evoluția istorică a scrierii aromâne demonstrează că sistemul întemeiat pe ortografia românească nu constituie o convenție recentă, ci continuarea unei tradiții culturale și filologice de peste un secol.
Promovarea manualului și demersurile educaționale dedicate comunității aromânești au făcut obiectul întrevederii celor două cercetătoare de la Institutul „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române cu ES Șerban Octavian, ambasadorul României în Republica Albania.
Participarea la deschiderea anului universitar de la Universitatea „Fan S. Noli” din Korçë a fost însoțită de o serie de prelegeri despre patrimoniul lingvistic aromân, susținute de Manuela Nevaci și Irina Floarea, și despre memoria vizuală a orașelor balcanice, susținute de Cătălin D. Constantin, precum și de vernisajarea expoziției Călătorii la aromânii din Balcani, organizată la Centrul Artei și Culturii din Korçë.
Întâlnirile au beneficiat de sprijinul și ospitalitatea oferite de rectorul universității, prof. dr. Lorenc Ekonomi, de conf. dr. Jonela Spaho, decan al Facultății de Științe ale Educației și Filologie, și de conf. univ. dr. Daniela Stoica, vicepreședintă a Senatului universitar, într-un spirit de respect și colaborare academică.
Informații obținute prin amabilitatea prof. univ. Manuela Nevaci,
cercetător științific grad I, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”







