7-10 septembrie 2026
Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu“, Cluj-Napoca


Lingviști ai Academiei Române, participanți la al XI-lea Congres al Societății Internaționale de Dialectologie și Geolingvistică

Cercetători de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române, Institutul de Filologie Română „A. Philippide” – Filiala Iași a Academiei Române și Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu“, Cluj-Napoca au participat în perioada 7-10 septembrie 2026 la cel de-al XI-lea Congres al Societății Internaționale de Dialectologie și Geolingvistică (SIDG), importantă manifestare științifică internațională dedicată cercetării dialectale și geografiei lingvistice. Congresul a avut loc la Universitatea „Philipps” din Marburg, Germania, și a reunit specialiști din peste 30 de țări din întreaga lume. Alături de cercetătorii Academiei Române au participat cadre didactice și cercetători de la Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Discursul de deschidere a congresului a fost susținut de prof. univ. Manuela Nevaci, cercetător științific principal la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române, în calitatea sa de președintă a Societății Internaționale de Dialectologie și Geolingvistică – SIGD, care a prezidat și o serie de secțiuni științifice, precum și lucrările Adunării Generale.

Prin amploarea și diversitatea programului, organizatorii au creat un cadru academic de înalt nivel, favorabil dialogului dintre specialiști din numeroase centre universitare și institute de cercetare din Europa și din afara acesteia.

Comunicările prezentate de delegația română au abordat teme actuale privind atlasele lingvistice, dialectologia românească, dialectele istorice ale limbii române, lexicul, geolingvistica digitală și valorificarea corpusurilor dialectale:

  • acad. Nicolae Saramandu, Atlas Linguarum Europae, Project in Progress;
  • Manuela Nevaci, Romance Concordances and Balkan Convergences in the Realization of the Direct Object /+ Human/ in the Aromanian Dialect;
  • Irina Floarea, Verbal Aspect – Is It Present in Romanian? The Case of Megleno-Romanian;
  • Manuela Nevaci și Nicoleta Paris-Gherghilescu,A Comparative and Geographic Study of Inherited Latin Terms Present in the Aromanian Dialect from the Point of View of Linguistic Geography;
  • Florin-Teodor Olariu, Silviu Bejinariu, Manuela Nevaci și Veronica Olariu, New Romanian Advances in Digital Technologies for Geolinguistic Research;
  • Francisco-Răzvan Constantin, Motivational Mapping Method and the Lexical Field of SPÂN «imberbe» in Romanian Linguistic Atlases;
  • Maria Aldea, The Treatment of Dialectal Words in the First Dictionary of the Romanian Academy;
  • Mihaela-Mariana Morcov, Names of Parts of the Body across Romance Languages. New Evidence from Geolinguistics;
  • Cosmina-Maria Berindei, Building a Dialectal Corpus on the Relationship between Environmental Resources and Terminology Relating to Vernacular Architecture in the Dialects of the Romanian Language;
  • Patricia Șerbac, Is the letter e̜ appropriate for the Istro-Romanian vowel e̜ ? Acoustic analysis helps spelling.

În cadrul alegerilor organizate cu prilejul Adunării Generale, prof. univ. Manuela Nevaci a fost realeasă în funcția de președintă a Societății Internaționale de Dialectologie și Geolingvistică, iar dr. Carmen-Irina Floarea a fost aleasă secretară a SIDG din partea României. Reconfirmarea celor două cercetătoare române în echipa de conducere exprimă aprecierea comunității științifice internaționale pentru activitatea desfășurată și asigură continuitatea proiectelor și colaborărilor promovate de societate.

Congresul a fost urmat de ședința de lucru a proiectului european „Atlas Linguarum Europae” (ALE), prezidată de acad. Nicolae Saramandu, coordonatorul Comitetului Național Român pentru ALE. Reuniunea a fost consacrată stadiului actual al proiectului, valorificării și digitalizării arhivelor lingvistice, precum și perspectivelor de dezvoltare a cercetării geolingvistice europene.

Participarea delegației române la Congresul SIDG și la reuniunea „Atlas Linguarum Europae”, precum și realegerea reprezentanților României în conducerea societății evidențiază prestigiul școlii românești de dialectologie și geografie lingvistică și rolul important al Academiei Române în cercetarea, conservarea și promovarea patrimoniului lingvistic românesc și european.

Informații obținute prin amabilitatea prof. univ. Manuela Nevaci,
cercetător științific principal la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române
și președintă a Societății Internaționale de Dialectologie și Geolingvistică


Programul congresului