8 septembrie 2026
Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române


Conferința-dezbatere
„Arhiva de Folclor a Moldovei și Bucovinei - fondare, metodologie, rezultate”

Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române organizează vineri, 18 septembrie 2026, conferința-dezbatere „Arhiva de Folclor a Moldovei și Bucovinei - fondare, metodologie, rezultate. In memoriam Academician Ion H. Ciubotaru” susținută de dr. habil. Adina Hulubaș, cercetător științific al institutului. Evenimentul se va desfășura în Clubul academicienilor din Calea Victoriei nr. 125, începând cu ora 13.

Conferința își propune să aducă în atenția specialiștilor caracteristicile unei colecții de documente etnofolclorice și culturale, esențială pentru cercetările referitoare la cultură populară și antropologie în spațiul românesc.

Fondată în anul 1970 de prof. univ. Ion H. Ciubotaru, membru de onoare al Academiei Române, Arhiva de Folclor a Moldovei și Bucovinei se numără printre bazele de date de referință din țara noastră. Cu un număr de peste 300.000 de materiale etnofolclorice, această sursă documentară este accesibilă specialiștilor întocmai ca arhiva de la Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” și cea de la Filiala Cluj a Academiei Române.

Prezentarea va urmări cronologia constituirii arhivei, metodologia care a structurat activitățile științifice și contribuțiile la domeniu, posibile datorită unei conservări riguroase și bine organizate. Conferința onorează amintirea academicianului Ion H. Ciubotaru și demonstrează rolul fundamental al demersului de culegere și inventariere științifică a informației culturale.

Etnologul Adina Hulubaș este cercetătoare a Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” din anul 2023, fiind preocupată de antropologie culturală, folclor, memorie colectivă și patrimoniul cultural imaterial. În perioada 2010-2020 a fost coordonatoarea Departamentului de etnologie din cadrul institutului. Pentru studiile sale a primit premiul „Gheorghe Brătianu” al Academiei Române, Filiala Iași, în anul 2008. În prezent este expert acreditat UNESCO în Global Network of Facilitators.

Conferința se înscrie în ciclul întâlnirilor științifice ale Comisiei de folclor, coordonată de Secția de arte, arhitectură și audiovizual; expunerea va fi urmată de un dialog tematic.

Academia Română – Comunicare și imagine publică