19 iunie 2026
Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române


Potențialul aplicativ al cercetării antropologice

Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” organizează sesiunea științifică cu tema „Potențialul aplicativ al cercetării antropologice”. Manifestarea, dedicată valorificării rezultatelor obținute în urma studiilor, se va desfășura vineri, 19 iunie 2026, între orele 11 și 13, în Clubul Academicienilor, Academia Română (Calea Victoriei 125).

Participanții vor susține prezentări centrate pe dimensiunea aplicativă a temelor de cercetare dezvoltate și vor pune accent pe modalitățile prin care rezultatele pot contribui la dezvoltarea cunoașterii, la inovare și la soluționarea unor provocări concrete din domeniile lor de specializare.

Sesiunea își propune să stimuleze dialogul interdisciplinar, schimbul de experiență și reflecția asupra rolului pe care cercetarea științifică îl are în generarea de cunoaștere și impact.

Dr. Cătălin Mosoia,
Academia Română – Comunicare și imagine