
22 iunie 2026
Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române
Școala de vară „FILOIAȘI 2026”
Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române – Filiala Iași organizează, în perioada 22 – 25 iunie 2026, la sediul său din str. Th. Codrescu nr. 2, prima ediție a școlii de vară „FILOIAȘI 2026”, eveniment dedicat cercetării filologice. Manifestarea este organizată în parteneriat cu Facultatea de Litere și Institutul de Cercetări Interdisciplinare din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Studenții, absolvenții și masteranzii care doresc să aprofundeze metodele de cercetare ale unor domenii ca digital humanities, etnologie, editarea textelor vechi, geolingvistică, sociolingvistică sau toponimie și intenționează să se specializeze, prin studii doctorale, în cadrul institutului sunt invitați să se înscrie la prelegerile și atelierele pregătite de specialiști cu notorietate națională și internațională.
Pe lângă partea teoretică, menită să clarifice specificul cercetării științifice în domeniul filologic, cei aproape 20 de cursanți ai școlii de vară vor beneficia de numeroase aplicații practice de lucru și de evaluarea imediată a prestației din ateliere, cu scopul de le dezvolta abilități necesare în exercitarea diferitelor tipuri de profesii.
Evenimentul este coordonat de dr. habil. Adina Ciubotariu, cercetător științific al institutului.
Informații transmise de dr. Elena Isabelle Tamba,
coordonatoarea Departamentului de lexicologie și lexicografie
