31 octombrie 2025
Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”


Nou website pentru Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române

Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române și-a lansat noul website, pentru a facilita accesul publicului la informațiile științifice, activitățile și resursele institutului, într-un format prietenos și transparent.

„Noul website reprezintă un pas important către digitalizarea și deschiderea activității noastre către public. Suntem convinși că această platformă modernă va facilita accesul tuturor celor interesați la cercetările, publicațiile și evenimentele institutului, contribuind astfel la o mai bună conectare a științei juridice cu societatea.”

Prof.univ.dr. Evelina Oprina,
directoarea Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”

Noua platformă www.icj.ro este disponibilă în mai multe limbi de circulație internațională.

Amintim câteva dintre funcționalitățile noului website:

  • Interfață modernizată și intuitivă: un design actual, ușor de navigat, aliniat la cerințele web actuale;
  • Disponibilitate în mai multe limbi: conținutul site-ului poate fi accesat atât în limba română, cât și în engleză, franceză, germană, maghiară, italiană și spaniolă;
  • Calendar de evenimente academice: calendar actualizat cu conferințe, seminare și alte activități organizate de institut;
  • Acces la publicații: liste și arhive digitale ce cuprind publicațiile cercetătorilor institutului din 1954 până în prezent;
  • Formulare de contact online: secțiuni interactive prin care vizitatorii pot adresa întrebări, solicita informații sau transmite documente direct din site;
  • Chatbot AI „LexIA” : asistent virtual bazat pe inteligență artificială, care ghidează utilizatorii și oferă răspunsuri rapide la întrebări frecvente;
  • Navigare securizată: conexiune „https” care asigură protecția datelor și confidențialitatea interacțiunilor pe site;
  • Compatibilitate mobilă: design optimizat pentru accesarea website-ului de pe smartphone și tabletă.

Evenimentul de lansare a noului website s-a desfășurat la sediul institutului, în prezența prof.univ.dr. Evelina-Mirela Oprina, directoarea Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, a prof.dr. Valeriu-Ioan Franc, membru corespondent al Academiei Române, și a invitaților din comunitatea academică.

Dr. Cătălin Mosoia
Academia Română – Comunicare și imagine publică