28 mai 2025
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului


Conferința comemorativă „Cardinalul Iuliu Hossu: personalitate a istoriei României”

În cadrul Anului „Cardinal Iuliu Hossu” Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române organizează, împreună cu Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” din Bucureşti conferința comemorativă „Cardinalul Iuliu Hossu: personalitate a istoriei României”. Evenimentul va avea loc în data de 28 mai 2025, începând cu ora 10 în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române, București, Calea Victoriei nr.125.

Manifestarea este organizată în ziua în care se împlinesc 55 de ani de la decesului Cardinalului Iuliu Hossu, la București.

Programul sesiunii științifice cuprinde, alături de mesajul P.S. Mihai Frățilă, conducător al Episcopiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, cinci comunicări științifice dedicate vieții și activității Cardinalului Iuliu Hossu. Vor fi abordate teme precum rolul său în realizarea României Mari, activitatea din perioada interbelică, drama desființării Bisericii Române Unite cu Roma, represiunea comunistă împotriva sa, respectiv ultimii ani ai vieții. Comunicările sunt susținute de profesori din cadrul Universității din București, Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și cercetători din institute de istorie ale Academiei Române.

Conferința se desfășoară în format hibrid, putând fi urmărit prin accesarea link-ului de Zoom: https://us06web.zoom.us/j/87057448199?pwd=GeRNnDMuIymV5HrmLUWkHZNPDmuV5Y.1

Accesul la eveniment este liber.

Informații obținute prin amabilitatea prof.univ.dr. Florin Abraham,
directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului


Program