26-28 martie 2025
Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române


Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice
Metodă, teorie şi practică în arheologia contemporană In memoriam Eugen Nicolae

Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române organizează sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice cu tema „Metodă, teorie şi practică în arheologia contemporană. In memoriam Eugen Nicolae”.

Manifestarea, organizată în colaborare cu Biblioteca Academiei Române și Muzeul Municipiului Bucureşti, se va desfășura în perioada 26-28 martie 2025.

Participă specialiști din toată țara și din străinătate. Comunicările abordează o tematică diversă – arheologie, numismatică, epigrafie, studii interdisciplinare – și acoperă un interval cronologic larg, începând din Paleolitic și până în epoca modernă.

Lucrările sesiunii sunt programate să aibă loc la Biblioteca Academiei Române (Calea Victoriei nr. 125), la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151) şi la Muzeul „George Severeanu” (str. Henri Coandă nr. 26) din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti.

Dr. Liana-Loredana Oța,
cercetător științific grad II, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”

Program