---

20 ianuarie 2025
Institutul de Speologie „Emil Racoviță”

Situl Grăunceanu din România oferă dovezi ale celei mai vechi prezențe umane în Europa

Doi cercetători de la Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române anunță publicarea în prestigioasa revistă științifică „Nature Communications”, în data de 20 ianuarie 2025, a unui studiu realizat de o echipă internațională, care oferă cele mai clare dovezi de până acum că homininii – strămoși apropiați ai omului – au fost prezenți în Europa în urmă cu peste 1,95 de milioane de ani, cu mult înainte de atestare lor în situl de la Dmanisi (Georgia), datat la 1,85  de milioane de ani.

Cercetările au fost efectuate în situl românesc de la Valea Grăunceanului (județul Vâlcea) de o echipă condusă de două profesoare din Statele Unite ale Americii: Sabrina Curran, Universitatea din Ohio, și Claire Terhune, Universitatea din Arkansas. Din echipă au făcut parte cercetătorii români Alexandru Petculescu și Virgil Drăgușin, de la Institutul de Speologie „Emil Racoviță”, Adrian Doboș, de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, ambele ale Academiei Române, și Aurelian Popescu, de la Muzeul Olteniei, Craiova, precum și Vasile Ersek, de la Universitatea Northumbria, Marea Britanie, și Roman Croitor de la Universitatea de Stat din Moldova.

Echipa de cercetare a descoperit în situl de la Grăunceanu mai multe oase de animale, care prezintă urme inconfundabile ale uneltelor de piatră folosite în timpul tăierii vânatului. Aplicând tehnica de datare cu uraniu-plumb (U-Pb) pe dinți fosili de la Grăunceanu, cercetătorii au obținut un set de valori cronologice foarte precise, care indică faptul că situl are vârsta de cel puțin 1,95 Ma. Anterior, Dmanisi reprezenta cea mai veche și cea mai clară dovadă a prezenței homininilor în afara Africii, aici descoperindu-se atât fosile de Homo erectus, cât și unelte de piatră și oase cu urme de tăiere. Indicii fragmentare din Eurasia sugerau însă că rudele omului modern ar fi putut fi prezente în afara Africii chiar mai devreme.

Rezultate obținute la Grăunceanu plasează situl printre cele mai bine datate localități timpurii cu hominini din Europa, punând sub semnul întrebării cronologiile anterioare privind momentul migrațiilor în afara Africii.

Dincolo de datarea sa precisă, situl de la Grăunceanu oferă și indicii despre condițiile de mediu în care au trăit acești hominini. Studiul izotopilor stabili indică un climat relativ temperat, cu ierni blânde și ploioase, dar cu veri secetoase. Aceste descoperiri susțin ideea că homininii au fost mai flexibili din punct de vedere ecologic decât se presupunea, reușind să se adapteze la o gamă largă de medii în timpul primelor lor migrații din Africa.

Deși la Grăunceanu nu au fost descoperite fosile de hominini sau unelte de piatră, semnele clare de tranșare identificate pe oase sugerează fără echivoc activitate umană timpurie. Analiza tafonomică detaliată a arătat că poziția și forma inciziilor sunt compatibile cu operațiuni de jupuire și porționare, asemănătoare celor identificate la situri contemporane la nivel global. Proporția de oase cu urme de tăieturi la Grăunceanu este comparabilă cu cele din alte situri unde homininii au fost prezenți, consolidând ideea că aceste urme nu sunt întâmplătoare.

Acest studiu dă naștere unor întrebări esențiale legate de perioada și modul în care au migrat homininii spre Europa și Asia, România fiind parte a rutelor principale de migrație către vestul Europei. Importante este și faptul că prezența lor la Grăunceanu indică adaptarea la un climat diferit de cele africane.

Articolul și câteva ilustrații sunt disponibile în revista „Nature Communications”, la adresa:
https://www.nature.com/articles/s41467-025-56154-9.

Informațiile ne-au fost transmise prin amabilitatea dr. Virgil Drăgușin,
cercetător științific la Institutul de Speologie „Emil Racoviță”