20 iunie 2024
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului – INST


Conferința științifică „România la răscruce: 23 august 1944. Noi evaluări la 80 de ani de la evenimente“

Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului – INST al Academiei Române și Centrul de Studii Ruse și Sovietice ,,Florin Constantiniu“ din cadrul acestuia organizează joi, 20 iunie 2024, conferința științifică „România la răscruce: 23 august 1944. Noi evaluări la 80 de ani de la evenimente”. Manifestarea va avea loc începând cu ora 10, în Sala de Conferințe Parter Vest din Casa Oamenilor de Știință a Academiei Române, Calea 13 Septembrie, nr. 13, București.

În cadrul conferinței vor fi abordate împrejurările interne și internaționale în care a avut loc actul de la 23 august 1944, rolul factorilor politici și al diferitelor personalități în organizarea și desfășurarea acestuia, precum și importanța și impactul acestor evenimente asupra destinului ulterior al României.

La manifestare participă istorici de prestigiu din Academia Română, Universitatea din Bucureşti, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, I.I.C.C.M.E.R., Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 și din alte instituții de profil. De asemenea, sunt invitaţi pentru a participa la discuţii cercetători, cadre universitare, studenţi doctoranzi, diplomați, ziariști.

Manifestarea este deschisă pentru toţi cei interesaţi.


Informații oferite de prof.univ. Florin Abraham,
directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului

Program