---

 

Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu“ al Academiei Române

Proiecția-dezbatere
„Predica lui Pseudo-Amfilohie din Iconium despre circumcizie
și implicațiile ei iconografice în Moldova de la finele secolului XV“

Sala de consiliu - Academia Română
18 mai 2023, ora 12

Conferențiar:
Dr. Vlad Bedros, cercetător științific

Prezentarea conferinței:

Dificila restaurare a picturilor murale din biserica Înălțării Domnului, de la mănăstirea Neamț, este un proiect nefinalizat. Sub aspect stilistic, picturile Neamțului fascinează prin evidenta hibridizare cu repere gotice, în armonie cu dverele Înălțării, Bunei-Vestiri și Adormirii de la Putna. Dar simplul rețetar al atelierului nu poate explica opțiunile iconografice surprinzătoare din catoliconul Neamțului. Printre acestea, o alegere cu totul inedită o reprezintă tema circumciziunii. Nu există o tradiție iconografică stabilă în Bizanț pentru acest episod, spre deosebire de arta occidentală, în care are o frecvență apreciabilă, mai ales în intervalul gotic târziu. Singurele imagini ale circumciziunii în tradiția bizantină aparțin picturii de manuscris, ca ilustrații ale menoloagelor și tetraevangheliarelor de lux.

Insistența, în programul fostei gropnițe de la Neamț, pare a fi asupra felului în care Hristos se supune riturilor de purificare prescrise prin Vechea Lege, prin Tăierea Împrejur și prin prezentarea la Templu, așezate ca voleuri ale Nașterii, Umilința supunerii la aceste rituri este și ideea centrală a omiliei lui Pseudo-Amfilohie, semnalată și de Constanța Costea, prezentă în manuscrise de proveniență moldovenească. În copiile moldovenești, textul este atribuit Sf. Grigorie de Nyssa, dar în numeroasele versiuni grecești, corespunzând, în inventarul întocmit de bollandiști, cu numărul 261 din BHG, autorul apare ca fiind Amfilohie de Iconium. Pe tot parcursul textului, autorul omiliei vede în persoana lui Hristos un punct de intersecție între umbra și prefigurarea legii vechi, în opoziție cu lumina noii legi și a orizontului eshatologic. Supunerea la riturile de purificare veterotestamentare face parte, în această retorică, dintr-o mai amplă acțiune divină de transfigurare a vechiului legământ, de trecere de la simbol imperfect la plenitudine, operată însă activ prin participarea corporală a Cuvântului Întrupat.

Multiplicitatea de relații pe care scena Tăierii Împrejur le stabilește în contextele în care este amplasată, după caz, reprezintă o probă a capacității imaginii de a construi rețele de semnificare, prin modalități care aparțin strict vizualului, dar corespund unor sensuri teologice.