31 ianuarie 2023
Institutul de Studii Sud-Est Europene


Academia Română la prima Gală a Cercetării Românești – 2023

Academia Română a fost reprezentată cu succes la Gala Cercetării Românești, ediția I, organizată de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în data de 31 ianuarie 2023, la Ateneul Român.

Astfel, dr. habil. Ioana Feodorov, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, a obținut Premiul de excelență pentru rezultate în domeniul Studii sociale și umaniste, categoria „cercetători cu experiență“. Premiul vine ca o recunoaștere a remarcabilei activități desfășurate de dr. Ioana Feodorov, care coordonează un important proiect european de cercetare – ERC Advanced Grant.

Între finaliști, din partea Academiei Române, s-au numărat, la categoria „cercetători cu experiență“, prof. univ. Mihai Nicolae Ducea, membru corespondent al Academiei Române, profesor la Universitatea din Arizona și la Universitatea din București (geologie), și dr. Maria Cazacu, reprezentând o echipă de cercetare a Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ (chimie), iar la categoria „tineri cercetători“, dr. Mihaela Simionescu, de la Institutul de Prognoză Economică (economie).

La categoria „cercetători cu experiență“ a fost, de asemenea, premiat Simion Astilean, de la Universitatea „Babeș-Bolyai“, iar Lucian Mihai Itu, de la Universitatea „Transilvania“ Brașov, și Octavian Bucur, de la Viron Molecular Medicine Institute, Boston, au fost distinși la categoria „tineri cercetători“.

În cadrul Galei s-au decernat și următoarele patru premii speciale:

  • Premiul special pentru excelență în cercetare: Sergiu Pașca, profesor la Universitatea Stanford;
  • Premiul special pentru transfer în economia rezultatelor cercetării: Daniela Rus, director al laboratorului de informatică și inteligență artificială din cadrul Massachusetts Institute of Technology;
  • Premiul special pentru cercetare interdisciplinară: Lucian Chiriac, de la Universitatea Harvard;
  • Premiul special pentru transfer în economia rezultatelor cercetării: Anton Ficai, Universitatea Politehnica București.

Distincțiile s-au acordat în semn de recunoaștere a rezultatelor excepționale obținute de laureați în activitatea de investigație științifică; de asemenea, s-a ținut cont și de potențialul cercetării de a anticipa și de a aborda provocările viitorului.

Finaliști la categoria „cercetători cu experiență“, subcategoria „cercetător“:

  • Mihai Nicolae Ducea, Universitatea din Arizona și Universitatea din București (geologie);
  • Lucian Chirieac, Harvard Medical School (medicină);
  • Cristian Sorin Silvestru, Universitatea „Babeș-Bolyai“, Cluj-Napoca (chimie);
  • Tudor Luchian, Universitatea „Al.I. Cuza“ (biotehnologii);
  • Eugen Victor Cristian Rusu, Universitatea „Dunărea de Jos“, Galați (energie regenerabilă);
  • Daniela Rus, Massachusetts Institute of Technology (inginerie electrică, inteligență artificială);
  • Dan Cristian Dabija, Universitatea „Babeș-Bolyai“, Cluj-Napoca (științe economice);
  • Ioana Fedorov, Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române (filologie/civilizație arabă).

Finaliști la categoria „cercetători cu experiență“, subcategoria „echipă de cercetare“:

  • Simion Astilean, Universitatea „Babeș-Bolyai“, Cluj-Napoca (fizică);
  • Cecilia Cristea, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca (științe biomedicale);
  • Cristian Mihail Teodorescu, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, INCDFM (fizică);
  • Sorin Vlase, Universitatea „Transilvania“ Brașov (inginerie nucleară);
  • Lucian Pintilie, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, INCDFM (știința materialelor);
  • Dan-Cristian Vodnar, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, USAMV, Cluj-Napoca (biotehnologii);
  • Laurențiu Rădvan, Universitatea „Al.I. Cuza“, Iași (istorie urbană);
  • Maria Cazacu, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ (chimie).

Finaliști la categoria „tineri cercetători“, subcategoria „cercetător“:

  • Cristina Costescu, Universitatea Babeș-Bolyai (psihopedagogie);
  • Mihaela Simionescu, Institutul de Prognoză Economică, Academia Română (economie);
  • Octavian Bucur, Viron Molecular Medicine Institute, Boston (medicină);
  • Răzvan Pascanu, Deep Mind London (inteligență artificială);
  • Andreea Mădălina Pandele, Universitatea Politehnică București (inginerie chimică).

Finaliști la categoria „tineri cercetători“, subactegoria „echipă de cercetare“:

  • Laurențiu Caramete, Institutul de Științe Spațiale, filială a Institutului Național de Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, INFLPR (astrofizică);
  • Alexandru Ion Berceanu, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie „I.L. Caragiale“, București (artă teatrală);
  • Lucian Mihai Itu, Universitatea „Transilvania“ Brașov (medicină personalizată);
  • Elena Burceanu, Bitdefender (Machine Learning);
  • Ciprian Tomuleasa, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca (medicină).

Componența juriului, pentru fiecare categorie și subcategorie, este disponibilă la adresa https://galacercetarii.research.gov.ro.