Nou raport EASAC: Cinci acțiuni politice pentru un viitor durabil

Îngrijorați de prăpastia tot mai mare dintre dovezile științifice și aplicarea măsurilor privind schimbările climatice, cercetătorii europeni sugerează factorilor decizionali implementarea cât se poate de repede a unor acțiuni politice pentru un viitor durabil.

Punerea în aplicare a unor schimbări cu adevărat transformatoare se bazează pe identificarea riscurilor severe rezultate în urma lipsei acțiunilor concrete în domeniul climei. Consiliul consultativ științific al Academiilor Europene (European Academies Science Advisory Council, EASAC) susține apelurile internaționale privind recunoașterea acestor pericole și propune:

  • regândirea creșterii economice – trecerea de la modelele de creștere centrate pe PIB către indicatori de bunăstare axați pe durabilitate;
  • eliminarea subvențiilor dăunătoare – oprirea subvențiilor pentru combustibilii fosili și asigurarea unei tranziții juste către energia curată;
  • protejarea biodiversității prin aplicarea unor reglementări mai stricte privind conservarea și restaurarea habitatelor;
  • promovarea economiei circulare – îmbunătățirea reciclării și în ceea ce privește eficiența resurselor pentru intensificarea circularitatea economiei;
  • politici care să se bazeze pe fapte – prioritatea dovezilor științifice în luarea deciziilor.

Cel mai recent raport EASAC, intitulat „Schimbările transformatoare sunt din ce în ce mai urgente” - Increasing Urgency for Transformative Change, se bazează pe investigații științifice realizate asupra datelor înregistrate în ultimii cinci ani privind aceiași indicatori cheie din cercetarea realizată în 2020 („Perspectiva EASAC asupra schimbărilor transformatoare din anul 2020” - EASAC's 2020 Perspective on transformative change) – de exemplu, emisiile de dioxid de carbon, populația globală, consumul de cărbune, pierderea biodiversității, rata de reciclare la nivel global, costurile rezultate din manifestări extrem ale vremii etc.

Astfel,

  • emisiile de gaze cu efect de seră, temperaturile medii și daunele provocate de efectele climei au manifestat o tendință de creștere;
  • în Uniunea Europeană, vremea extremă a generat costuri totale în valoare de 162 de miliarde de euro, iar numărul deceselor din cauza valurilor de căldură din 2022 a depășit 60.000;
  • consumul de resurse a crescut, iar rata de reciclare a scăzut;
  • biodiversitatea continuă să se afle în declin, iar viitorul depinde în mare măsură de politicile care ar urma să fie implementate.

Raportul EASAC indică și direcția către care trebuie să se îndrepte toți cei care sunt pregătiți să accepte o viziune pe termen lung. Documentul Increasing Urgency for Transformative Change poate fi consultat la adresa
https://easac.eu/publications/details/increasing-urgency-fortransformative-change.

Consiliul consultativ științific al Academiilor Europene, EASAC

European Academies' Science Advisory Council – EASAC este un organism alcătuit din reprezentanți ai Academiilor naționale din statele membre ale Uniunii Europen și din Norvegia, Elveția și Regatul Unit, la care se adaugă reprezentanții din Academia Europaea și ALLEA – All European Academies. Mai multe informații sunt disponibile la adresa www.easac.eu.

Dr. Cătălin Mosoia,
Comunicare și imagine publică