Comunicat de presă
26 iunie 2026


Revista Academiei Române „Romanian Journal of Information Science and Technology – ROMJIST”,
în topul publicațiilor științifice din România

Revista Academiei Române „Romanian Journal of Information Science and Technology – ROMJIST” confirmă în anul 2026 evoluția ascendentă în principalele baze internaționale de evaluare a revistelor științifice, „Web of Science” și „Scimago”.

Conform datelor publicate de Clarivate Analytics în „Journal Citation Reports”, pe baza indicatorilor aferenți anului 2025, revista ROMJIST a obținut un factor de impact (Journal Impact Factor – JIF) de 4,6, în creștere față de valoarea de 3,9 raportată în anul anterior. Această evoluție consolidează vizibilitatea internațională a revistei și poziționarea sa în zona primelor reviste de specialitate din domeniile științei și tehnologiei informației, instrumentației și fizicii aplicate. Pentru al patrulea an consecutiv revista ROMJIST este plasată pe primul loc din punct de vedere al JIF în cadrul celor 52 de reviste științifice românești indexate în „Web of Science Core Collection”, conform datelor furnizate de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).

În clasamentele bazate pe datele „Scimago”, revista înregistrează rezultate foarte bune. În SCImago Journal Rank (SJR) 2025 ROMJIST are un indicator SJR de 1,195, în creștere față de valoarea de 0.927 raportată anterior. Pentru al doilea an consecutiv revista ROMJIST este plasată pe primul loc din punct de vedere al SJR în cadrul celor 226 de reviste românești indexate în Scopus (Journal Rankings).

Aceste rezultate confirmă impactul tot mai ridicat al lucrărilor științifice publicate în revistă și recunoașterea internațională a contribuțiilor științifice promovate de Academia Română prin Secția de știința și tehnologiei informației.

„Romanian Journal of Information Science and Technology – ROMJIST” este coordonată de trei membri ai Academiei Române din cadrul Secției de știința și tehnologiei informației: prof. univ. Radu-Emil Precup, membru corespondent; acad. Horia Neculai Teodorescu și prof. univ. Gheorghe M. Ștefan, membru corespondent.

Academia Română – Comunicare și imagine