Comunicat de presă
21 septembrie 2023


Conferința Internațională de Chimie Fizică – ROMPHYSCHEM, ediția a XVII-a


Academia Română prin Secția de științe chimice, în parteneriat cu Institutul de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu“ al Academiei Române, organizează în perioada 25-27 septembrie 2023 Conferința Internațională de Chimie Fizică – ROMPHYSCHEM, eveniment aflat la a XVII-a ediție. Deschiderea manifestării este programată luni, 25 septembrie 2023, în Aula Academiei, începând cu ora 9, și va fi marcată prin alocuțiunile acad. Marius Andruh și acad. Nicolae Zamfir, vicepreședinți ai Academiei Române, acad. Maria Zaharescu și dr. Ioan Balint, director al Institutului de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu“ din cadrul Academiei Române.

Organizat în colaborare cu Facultatea de chimie a Universității din București și structurat în 9 conferințe plenare, 60 de conferințe de tip keynote și 129 prezentări sub formă de postere, evenimentul se va desfășura în Aula Academiei Române, în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu“ al Bibliotecii Academiei și în sala de conferințe a Universității din București.

Ediția de anul acesta este dedicată promovării proiectelor de cooperare națională și internațională în domeniul cercetărilor de chimie teoretică, termodinamică și cinetică chimică, cataliză, electrochimie, coroziune, lichide ionice, materiale avansate, biofizică și chimie fizică farmaceutică, chimie verde și ingineria mediului, tehnici elipsometrice și spectroscopice, sol-gel și chimia fizică a materialelor soft. Expunerile și dezbaterile vor fi susținute de peste 220 de cercetători ce provin din prestigioase instituții de cercetare şi de învățământ din Albania, Azerbaidjan, Bulgaria, Cehia, Elveția, Franța, Grecia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Republica Moldova, Serbia, Statele Unite ale Americii, Ucraina, Ungaria și România.

La ediția din 2023, conferința marchează o dublă celebrare: împlinirea a 60 de ani de la înființarea Institutului de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu“ al Academiei Române și 55 de ani de la prima Conferință de Chimie Fizică – ROMPHYSCHEM.

Din anul 2006, ROMPHYSCHEM este un eveniment internațional care reunește oameni de știință, membri ai comunităților academice, profesori, tineri cercetători, ingineri și studenți.

Detaliile despre tematica conferinței și programul sesiunilor se găsesc pe site-ul dedicat:
https://gw-chimie.math.unibuc.ro/romphyschem/

Partenerii evenimentului: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Societatea de Chimie din România, Asociația ALPHA.

Biroul de comunicare al Academiei Române