Comunicat de presă
27 februarie 2023
In memoriam Mihai Șora, membru de onoare al Academiei Române
(7 noiembrie 1916 – 25 februarie 2023)
Academia Română anunță, cu profundă tristețe, stingerea din viață, la vârsta de 106 ani, a filosofului și eseistului Mihai Șora, membru de onoare al Academiei Române, una dintre cele mai distincte voci din filosofia contemporană românească și un membru marcant al societății civile românești din ultimii 30 de ani.
Licențiat în filosofie la Universitatea din București, unde i-a avut profesori pe Nae Ionescu, Tudor Vianu, Nicolae Bagdasar și Mircea Vulcănescu și pe tânărul asistent Mircea Eliade, Mihai Șora a obținut o bursă doctorală din partea Institutului Francez în 1939. În Franța și-a elaborat teza de doctorat despre opera lui Blaise Pascal sub îndrumarea lui Jacques Chevalier, iar în perioada 1945-1948 a fost cercetător la „Centre national de la recherche scientifique“ din Paris. În 1947 publică, tot la Paris, Du dialogue intérieur. Fragment d'une anthropologie métaphysique, studiu apreciat de critica de specialitate franceză.
Revenit în țară să-și viziteze părinții în 1948, îi este refuzat de către regimul comunist dreptul de a se întoarce în Franța. Începând cu acest an, Mihai Șora nu a publicat nimic timp de 20 de ani. A fost referent de specialitate în Ministerul de Externe, 1948-1951, și șef de secție la Editura pentru Limbi Străine. Însă numele său va rămâne definitiv legat de seria „Biblioteca pentru toți“, pe care a inițiat-o, în calitate de redactor-șef, la Editura de Stat pentru Literatură și Artă. Seria a constituit în acea vreme unul dintre proiectele culturale esențiale, care a permis difuzarea pe scară largă a reperelor culturii universale. Ca urmare a publicării Antologiei poeziei interbelice, alcătuită din opere ale poeților interziși, foști deținuți politici sau emigranți, este îndepărtat din funcție în 1969 și detașat, ca simplu redactor, la Editura Enciclopedică. Între anii 1970-1977 a fost angajat în Ministerul Educației și Învățământului, la Direcția Bibliotecilor.
În 1990 a fost timp de șase luni ministru al educației, demisionând în urma mineriadelor din 13-15 iunie 1990. Începând cu acest an s-a implicat activ în reconstrucția societății civile, ca membru fondator al Grupului pentru Dialog Social și al Alianței Civice. A militat permanent contra extremismului și a participat la numeroase demonstrații ale societății civile, stabilind un intens dialog cu tinerele generații pentru a le forma sensibilitatea în percepția „civismului și democrației“.
Gânditorul Mihai Șora a readus în filosofia românească tehnica dialogului, a „dialogului interior“, aflat atât pe linia filosofiei originare, grecești, cât și pe aceea a „exercițiilor spirituale“ din tradiția culturală europeană medievală și modernă. A fost apropiat de filosofia lui Pascal încă din perioada studiilor doctorale, ceea ce explică formula antropologică a gândurilor sale. În privința concepției asupra timpului – temă excepțională în filosofia sa, expusă mai cu seamă în lucrarea Clipa și timpul, publicată în 1995 –, filosoful este mai aproape de înțelesul kairotic al timpului, dar și de o conceptualizare, susținută de experiență, a unui „timp existențial“ apropiat de înțelesul timpului din teologia lui Augustin și de cel din fenomenologia lui Husserl.
Pentru întreaga sa activitate culturală și civică a fost recompensat cu decorația regală „Nihil Sine Deo“ (2011), Ordinul național „Steaua României“ în grad de Cavaler (2016), iar în anul 2018 a primit Premiul Cetățeanului European și titlul de cetățean de onoare al municipiului București.
Prietenii, colaboratorii, discipolii pot aduce un ultim omagiu începând de luni, 27 februarie 2023, ora 21, la Biserica Albă din București. Marți, 28 februarie 2023, ora 13, la Biserica Albă va avea loc slujba religioasă. Ceremonia de înmormântare, cu onoruri militare, va avea loc începând cu ora 14.30 la Cimitirul Bellu, figura 10.
Conducerea Academiei Române și întreaga comunitate academică regretă plecarea dintre noi a profesorului Mihai Șora, membru de onoare al Academiei Române, și este alături de familia îndoliată.
Biroul de comunicare al Academiei Române