Comunicat de presă
3 octombrie 2022
Lansarea primului volum din Istoria Bibliotecii Academiei Române – 1867-1885
Academia Română și Biblioteca Academiei Române lansează joi, 6 octombrie 2022, primul volum din Istoria Bibliotecii Academiei Române, amplu proiect, gândit în 10 volume, care urmează să prezinte, documentar și analitic, activitatea de peste un secol și jumătate a celei mai mari și mai bogate biblioteci din România. Evenimentul va avea loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 12.
Vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, și prof. ing. Nicolae Șt. Noica, membru de onoare al Academiei Române, director general al Bibliotecii Academiei Române.
„La o istorie dezvoltată a Bibliotecii Academiei s-au gândit mulți, dar aceasta a rămas până astăzi în stadiul de proiect. Iată că noua conducere și colectivul de cercetători ai instituției împlinesc un mare deziderat și pun în practică gândul mai vechi. Istoria Bibliotecii Academiei Române vrea să răspundă dorinței intelectualilor, să retrezească gustul tinerilor pentru carte, pentru manuscrise, pentru stampe, pentru monede și medalii, pentru hărți, adică pentru acele grăunțe de aur elaborate de mințile cele mai luminate și lăsate moștenire urmașilor.“ – scrie în prefața primului volum acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.
Lansarea primului volum din Istoria Bibliotecii Academiei Române, dedicat perioadei 1867-1885, aduce în atenție epoca de pionierat și în același timp de mare efervescență a constituirii și organizării după principii moderne a unei instituții cu menire națională, responsabilă de colectarea, conservarea și promovarea memoriei spiritualității românești.
Profesorul Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române, consideră acest prim volum „un omagiu adus erudiților și patrioților români de la mijlocul secolului al XIX-lea, care nu și-au precupețit timpul, entuziasmul, energia, inteligența şi averile pentru a înălța o instituție fundamentală într-un stat modern“.
Înființată la 6 august 1867, Biblioteca Academiei Române a sărbătorit recent împlinirea a 155 de ani de activitate neîntreruptă, timp în care și-a îmbogățit neîncetat colecțiile, devenind una dintre cele mai importante biblioteci patrimoniale din sud-estul Europei și un spațiu de referință pentru cercetătorii din întreaga țară și din lume. Biblioteca Academiei Române este astăzi o bibliotecă enciclopedică, reunind un impresionant patrimoniu de carte, de manuscrise, incunabule, hrisoave, hărți și atlase, partituri muzicale, lucrări de grafică, cea mai bogată colecție de fotografie și cel mai bogat fond numismatic din țară, precum și cea mai completă colecție de presă românească. Biblioteca Academiei Române datorează acest valoros tezaur de cultură îndeosebi marilor săi donatori, oameni de spirit și patrioți autentici, cât și unei vizionare politici de dezvoltare practicate încă de la fondarea sa.
Biroul de comunicare al Academiei Române