Comunicat de presă
7 septembrie 2022
Proiecția-dezbatere
„Profețiile“ înțelepților Antichității din pictura murală exterioară românească – sursele literare
Academia Română prin Secția de arte, arhitectura și audiovizual, în parteneriat cu Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu“, organizează joi, 15 septembrie 2022, proiecția-dezbatere cu tema „Profețiile“ înțelepților Antichității din pictura murală exterioară românească – sursele literare, prezentată de dr. Constantin I. Ciobanu. Evenimentul va avea loc în Sala de consiliu a Academiei Române, din Calea Victoriei nr.125, începând cu ora 11.
Prezentarea aduce în atenția specialiștilor concluziile unei serii de studii realizate de dr. Constantin I. Ciobanu, cercetător științific la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu“, asupra frescelor exterioare ale edificiilor de cult din Moldova secolelor XVI-XVII și din Țara Românească, secolele XVIII-XIX, cu scopul de a identifica sursele primare ale textelor ce sunt pictate pe filacterele purtate de înțelepții Antichității, denumite în limbajul curent „profeții“ sau „spuse“.
Materialul ilustrativ care va fi prezentat, un corpus de aproximativ 40 de imagini provenind din Grecia (Muntele Athos, Tesalia, Epir ș.a.), Italia (Orvieto), Bulgaria, Rusia (Kremlinul din Moscova și Kostroma) și cele două Țări Române, a stat la baza unui studiu comparativ, realizat din perspectivă epigrafică. Vor fi analizate textele de pe filacterele de la Humor, Moldovița, Sf. Gheorghe din Suceava, Voroneț, Sucevița, Cetățuia (pentru Moldova secolelor XVI-XVII), Biserica „cu Sfinți“ de pe Calea Moșilor din București, bisericile din Copăceni, Neghinești-Cacova (pentru Țara Românească de la sfârșit de secol XVIII și început de secol XIX). Autorul vizează identificarea unei surse primare comune pornind de la clasificările stabilite de tradiția filologică greacă, precum și de la selectarea și gruparea menționatelor „spuse“ de către tradiția slavonă.
Dr. Constantin I. Ciobanu oferă câteva repere ale prezentării sale:
„Datorită cercetărilor fundamentale ale unor filologi de talia lui Anton von Premerstein și Hartmut Erbse, actualmente cunoaștem destul de bine tradiția greco-bizantină de clasificare a «spuselor» înțelepților Antichității conform unor grupuri bine definite de manuscrise. Cât privește tradiția slavonă de selectare și grupare a acestor «spuse», precum și de stabilire a filiațiilor existente între diverse categorii de manuscrise, aici situația este cu mult mai complicată și mai puțin univocă.
Pe baza unei analize comparative a variantelor slavone a «spuselor» și a «onomasticii» înțelepților antici, prezente în Viața despotului Stefan Lazarevici (1431), în a 37-a carte a lui Guri Tușin (1523–1526), în diferite redacții ale Cronografului rus, în așa-numita Carte a lui Kirill (tipărită în 1644), în Albina sârbească (secolul XVII) și în alte surse scrise sau zugrăvite, am ajuns la următoarele concluzii:
a) Până în prezent nu s-a păstrat niciun manuscris bizantin, post-bizantin sau slavon care ar îngloba toate «spusele» înțelepților Antichității din pictura exterioară de secol XVI. Din manuscrisele slavone anterioare perioadei de domnie a lui Petru Rareș, cele mai multe (unsprezece!) «profeții» similare cu cele din Moldova le conține Cartea a 37-a a lui Guri Tuşin, stareț al mănăstirii Kirillo-Belozersk.
b) Erorile identice în atribuirea unor «spuse» (de exemplu: testimonium-ul flavianum, atribuit greșit lui Plutarh) și situarea compactă în manuscrisul lui Tușin a unui grup important de «citate» (nr. 10-17) aproape identice cu cele din frescele moldovenești probează existența unui protograf comun. Între acest protograf comun și manuscrisul lui Tușin a existat cel puțin încă un manuscris intermediar. Aceasta se explică prin faptul că culegerile de «spuse» slavone din secolul al XVII-lea (incluse în manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici, în manuscrisul de la mănăstirea Agapia, în Podlinnik-ul explicativ Stroganov ș.a.) nu descind direct din manuscrisul lui Tușin, ci dintr-un manuscris calitativ superior, cu mai puține erori de atribuire. Acest manuscris nu este însă protograful comun, întrucât majoritatea atribuirilor «spuselor» înțelepților Antichității din manuscrisele rusești de secol XVII sunt mai apropiate de manuscrisul lui Tuşin decât de atribuirile din pictura exterioară moldavă, pe când în protograful comun situația trebuie să fi fost diametral opusă.“
Concluzia pe care cercetătorul Constantin I. Ciobanu dorește să o transmită specialiștilor este că Moldova primei jumătăți a secolului al XVI-lea a jucat un rol important, deloc neglijabil, în definitivarea variantelor slavone specifice a „spuselor“ înțelepților Antichității.
Cercetătorii din științele umaniste, profesori și studenți ai facultăților de arte vizuale, profesioniști din organizațiile culturale sunt invitați în Sala de consiliu a Academiei Române pentru a urmări prezentarea și a participa la discuțiile care vor succeda conferinței.
Biroul de comunicare al Academiei Române