De ani de zile, capitala are o pecete de frumos prin existența Muzeului de artă veche apuseană „Ing. Dumitru Furnică-Minovici”. Școlit la Toulouse, inițiatorul muzeului a călătorit mult, adunându-și pe îndelete colecția. Urmând drumul invers al întrupării unui muzeu, întâi colecția și apoi construcția, inginerul Dumitru Furnică-Minovici a putut medita îndelung la forma ideală a viitoarei construcții, secondat de arhitectul italian Enzo Canella. S-a oprit la stilul gotic terțiar englezesc, adică la arhitectură Tudor de secol XV, cu ferestre generoase și inserții flamande, considerându-l cel mai potrivit pentru adăpostirea colecțiilor sale. Rigorile muzeografice au fost, astfel, subsumate fanteziei și subiectivismului creator al colecționarului. Piesele, adunate din anticariate europene (predilect din cele germane și austriece), au fost distribuite în vila cu etaj, oferind, surprinzător, o unitate estetică singulară.
Pot fi admirate aici pictură (între altele, un Bronzino, un Tintoretto), sculptură (în piatră și în lemn, din Antichitate până în al XVIII-lea veac), tapiserii flamande (între care David și Batșeba, din atelierul lui Jacob von Sergers), arme medievale și moderne, vitralii (unele din 1497), mobilier (lăzi venețiene, credențe, piese Chippendale, scaune tapițate cu piele aurită), cărți rare. Grădina vilei, amintind de Renașterea florentină, a preluat contururi de ancadramente, poduri, uși din Norfolk, Yorkshire sau Normandia.
În 1947, ca să-și salveze colecția, inginerul Dumitru Furnică-Minovici a donat-o Academiei Române, completări ale donației inițiale fiind apoi făcute până în 1975. Azi Muzeul face parte din patrimoniul înaltului for cultural al României.
Inginerul Dumitru Furnică-Minovici a realizat, prin muzeul care îi poartă numele, o adevărată performanță: într-un spațiu construit adecvat, a adunat produse artistice valoroase în sine, conferindu-le o strălucire neașteptată. Contemplarea la fața locului a acestor comori oferă vizitatoruui clipe de elevație spirituală ce nu trebuie ratate.
Georgeta Filitti este absolventă a Facultății de istorie din București (1961), doctor în istorie al Universității din Cluj (1971). A fost cercetător la Institutul de istoriei „Nicolae Iorga” al Academiei Române (1961-1998) și la Institutul pentru Memoria exilului românesc (2007-2010). Este specialist în istoria modernă și contemporană a României. Are contribuții notabile la istoria relațiilor româno-elene. A editat opere ale unor clasici ai istoriografiei românești: M. Kogălniceanu (ediție distinsă cu premiul Academiei Române, 1983), N. Iorga, V. Slăvescu, I.C. Filitti. De asemenea, a publicat diaristică inedită (N. Suțu, Iancu Bălăceanu, Vocile Exilului, Irina Procopiu, Simona Lahovari, Regina Maria). Este coautor la ediții de documente (Moruzi, Caragea, Călători străini), la enciclopedii și lucrări de sinteză (între acestea Milenium românesc, cu mai multe ediții, începând din 2018). Traduce frecvent din limbile franceză și engleză. Desfășoară o activitate constantă de promovare a istoriei, considerată cea mai expresivă oglindire a culturii unei țări, prin conferințe (susținute în țară și în străinătate), prin emisiuni de radio și TV. Este autoare a sute de articole, tipărite în publicații de specialitate.
Pentru activitatea remarcabilă în domeniul istoriei, în anul 2022 a fost aleasă membru de onoare al Academiei Române.
A primit Crucea regală a României, conferită de Regele Mihai I (2012), și are calitatea de cavaler al Ordinului Serviciu credincios, acordat de președintele K.W. Johannis (2018).