Lansarea volumului „Berlin 1961. Kennedy, Hrușciov și cel mai periculos loc din lume”




Organizator:
Editura Litera


Parteneri:
Atlantic Council
Academia Română


Evenimentul de lansare a volumului va avea loc în prezența autorului, Frederick Kempe, președinte și director executiv al Atlantic Council


Vor lua cuvântul:
- acad. Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române
- Emil Hurezeanu, jurnalist și scriitor
- conf. univ. dr. Armand Goșu, istoric și cercetător


Moderator:
- acad. Daniel Dăianu


Manifestarea se va desfășura în limba engleză, cu traducere simultană în limba română. Accesul este public și gratuit, în limita locurilor disponibile. Rezervarea poate fi efectuată accesând linkul: https://forms.gle/TLWbef9kEKWehekq7.

Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Volumul „Berlin 1961. Kennedy, Hrușciov și cel mai periculos loc din lume apare” apare în colecția „Kronika” a Editurii Litera, una din cele mai prestigioase colecții de istorie și eseu politic de pe piața editorială din România.

Cartea aduce o perspectivă nouă asupra unui moment de mare cumpănă din timpul Războiului Rece, când Kennedy și Hrușciov s-au aflat foarte aproape de declanșarea unui conflict nuclear ce ar fi schimbat iremediabil soarta omenirii. Volumul se bazează pe informațiile obținute din dosarele desecretizate recent de administrația americană și oferă date noi despre importanța Zidului Berlinului în confruntarea dintre Est și Vest și despre principalii actori de pe scena politică a lumii care au jucat un rol esențial în acele momente cruciale.

Frederick Kempe, scriitor și reputat jurnalist, a fost timp de 25 de ani reporter și editorialist la The Wall Street Journal Europe. Este președinte și director executiv al Atlantic Council și editor fondator al Central European Economic Review. Autor al volumelor Divorcing the Dictator: America’s Bungled Affair with Noriega, Siberian Odyssey: A Voyage into the Russian Soul și Father/Land: A Personal Search for the New Germany.