Conferința „De la bronz la inimă. O incursiune în viziunea unui savant, Daniel Danielopolu”
Organizatori:
Academia Română
Fundația Culturală Dalles
Conferențiar:
Prof. univ. Dragoș VINEREANU, membru corespondent al Academiei Române

Expunerea prof. Vinereanu este o incursiune în istoria Universității de Medicină și Farmacie din București, pornind de la înființarea ei în anul 1857 de către medicul Carol Davila, care a avut inițiativa organizării Școlii Naționale de Medicină și Farmacie, până la contribuția semnificativă a profesorului Daniel Danielopolu la dezvoltarea și studiul cardiologiei moderne. Conferința rememorează acțiunile unor ilustre personalități românești, care au jucat un rol esențial în structurarea și evoluția învățământului medical.
Palatul Facultății de Medicină din București se remarcă nu numai prin stilul arhitectural de influență franceză, ci și prin statuia de bronz a lui Carol Davila, aflată în fața intrării principale. Operă a sculptorului Carol Storck, statuia a fost inaugurată în 1903, odată cu corpul palatului, singurul existent până în prezent, a cărui construcție începuse în anul 1897 după planurile arhitectului elvețian Louis Pierre Blanc. Una dintre sălile cele mai impozante ale palatului facultății o reprezintă biblioteca de la parter, care poartă astăzi numele savantului Daniel Danielopolu. Profesorul Vinereanu consideră că Daniel Danielopolu este una dintre personalitățile remarcabile din medicina românească, care a generat noi direcții în cardiologie (cardiologia intervențională, electrofiziologia, ultrasonografia, terapia insuficienței cardiace), punând bazele cardiologiei moderne românești. Spirit inovator și vizionar, Danielopolu a dezvoltat aceste concepte cu mult timp înainte de a fi fost introduse în practica clinică, marcând astfel un progres semnificativ în cardiologie și numărându-se printre mentorii medicinei din România.
Dragoș VINEREANU (n. 1966) este profesor al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, președinte al Senatului universitar și șeful disciplinei de Cardiologie și Chirurgie Cardiovasculară – Spitalul Universitar de Urgență din București. Este director de proiect și lider de grup în 15 granturi de cercetare internaționale și 12 granturi de cercetare naționale, precum și membru al „Steering Committee” în peste 40 trialuri multicentrice. Are o prestigioasă activitate internațională fiind „Distinguished Invited Professor” la Cardiff University (Marea Britanie), „Fulbright Invited Professor” la Duke University (SUA) și member of the Faculty of the Baim Institute (former Harvard Clinical Research Institute), Boston, SUA.
Profesorul Vinereanu a avut multiple contribuții originale, fiind editor șef la Manualul de cardiologie, principala referință bibliografică pentru examenul de specialitate în cardiologie. Autor a peste 230 de articole, publicate în jurnale cu factor de impact (IF), printre care „New England Journal of Medicine”, „Lancet” și „Nature Medicine”, profesorul Dragoș Vinereanu are un indice Hirsch de 72 (Google Scholar), cu peste 32.000 de citari, și 60 (Web of Science), cu peste 20.000 de citari (20 „Highly Cited Papers” și 1 „Hot Paper”); este Associate Editor al „ESC Heart Failure Journal” și membru al Editorial Board pentru 4 jurnale Web of Science (WOS). În acest an va prelua funcția de președinte al „CLCD Membership Committee” al American Heart Association. A fost inițiator și organizator al Congresului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
A primit numeroase titluri şi distincții: Fellow of the European Society of Cardiology (FESC); Fellow of the Royal College of Physicians (FRCP, Marea Britanie); Fellow of the American Heart Association (FAHA); a fost decorat cu Ordinul Național „Meritul Sanitar” și a primit Premiul „Iuliu Hațieganu” al Academiei Române pentru excelență în cercetarea medicală.