Expoziție în cadrul Salonului Național de Artă Contemporană. Tema: „Supraviețuire“




Organizatori:
Academia Română – Casa Oamenilor de Știință
Uniunea Artiștilor Plastici din România


Vernisaj: luni, 23 octombrie 2023
Ora 17:30


Expoziția este deschisă în perioada 23 octombrie – 5 noiembrie 2023, în intervalul orar 10-18, în toate zilele săptămânii. Intrarea este liberă.



Galeriile de Artă ale Academiei Române găzduiesc una dintre expozițiile organizate în cadrul Salonului Național de Artă Contemporană 2023. Astfel, pe simezele Galeriilor de Artă ale Academiei Române se vor afla lucrările a 60 de artiști plastici contemporani.

Tema Salonului de anul acesta este „Supraviețuire“, oferind posibilitatea unor variate interpretări, de la cele istorice ale lui Aby Warburg, până la cele de actualitate, atât socio-politice, cât și personale. La apelul lansat de Uniunea Artiștilor Plastici au răspuns numeroși artiști de la toate filialele din București și din teritoriu, cărora li se adaugă invitați speciali din țară precum și membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova.

Salonul Național de Artă Contemporană se desfășoară în următoarele galerii: Simeza, Centrul Artelor vizuale, Orizont, Galeriile din cadrul Combinatului Fondului Plastic: Senat, UNAgaleria, IOMO, The Institute, cât și sălile Muzeului Tehnic „Profesor inginer Dimitrie Leonida“, Muzeului Național al Literaturii Române, Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti“ și la Galeriile de Artă ale Academiei Române.

O noutate o reprezintă și participarea la Salonul Național de Artă Contemporană a tinerilor licențiați și masteranzi ai universităților de profil cu expoziții deschise la Galeria de artă din Piața Amzei – Cartierul Creativ și la Galeria Primăriei Sectorului 1.

„O premieră este și organizarea expozițiilor pe criteriul unor sub-teme derivate din tema generală: supraviețuirea ca refugiu în intimitatea casei și a atelierului – sub forma ironiei, a sarcasmului și revoltei mascate– , ca opoziție între abstract și figurativ – inventarea unei alte realități prin tehnici de supraviețuire – și nu în ultimul rând recursul la reinterpretarea vechilor subiecte ale istoriei artei. În felul acesta, fiecare galerie va cuprinde lucrări din toate categoriile artelor vizuale care reflectă sub-tema propusă“ precizează Uniunea Artiștilor Plastici.