Conferința „Complexul monastic Strehaia“ prezintă evoluția întregului complex, atât a celui boieresc-domnesc-Mănăstirea, cât și a celui rural, fortificat, numit de localnici și în hrisoave „la Metereze“. În urma săpăturilor arheologice efectuate de Direcția Monumentelor Istorice din anii 1963-1964, ca urmare a intervenției academicianului C.S. Nicolaescu-Plopșor și a profesorului Dumitru Berciu, s-a descoperit că în casa boierească de pe platoul botului de deal Strehaia a fost o locuire continuă din epoca bronzului până astăzi. După ce, lângă locuința boierească-domnească au existat biserici din lemn, în 1645, din porunca domnului Matei Basarab, acolo a fost construită o biserică din cărămidă.

Ea are o serie de caracteristici:
1. Pe pronaos are un turn clopotniță.
2. Este a doua biserică din țară cu cafas rămas.
3. În portretul votiv apare, pentru prima și singura dată, grupul a trei frați Craiovești drept ctitori și, alături de ei, domnul Matei Basarab cu familia sa restrânsă
– soția și fiul său adoptat, Mateiaș.
4. Zugravul din vremea lui Matei Basarab, poate Dima, a părăsit hieratismul din imaginile murale bisericești existente în școala bizantină.
5, În anul 1693, din porunca domnului Constantin Basarab Brâncoveanu, bisericii i s-a adăugat un pridvor.

La intrarea în incinta bisericii a fost construit din porunca lui Matei Basarab un uriaș turn clopotniță și de observație, care are trei niveluri. Este ciudat că îi lipsesc mașiculiile.

Din 1863, după reforma domnitorului Al. I. Cuza, de secularizare a averilor mănăstirești, până în 1991, biserica a fost parohială. După 1991, a redevenit mănăstire de maici.

Prezentarea casei boierești-domnești, a bisericii și a întregului complex relevă existența unei serii de caracteristici singulare pentru arhitectura, arta și dinamica societății medievale Țara Românească.

Radu Ștefan Vergatti, născut în București, în 1937, absolvent al Liceului Sf. Sava, licențiat al Facultății de Istorie din Universitatea București, doctor în istorie cu tema „Probleme ale omului și societății în literatura orășenească franceză din a doua jumătate a secolului al XIII-lea”, profesor la Facultatea de Istorie din București după 1965, apoi la Universitatea Valahia din Târgoviște, și apoi din 1999 la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității din Pitești. Conducător de doctorat la Universitatea Valahia din Târgoviște, unde a condus 40 de teze, fiind membru în comisii de doctorat, ultima dintre acestea în 2021-2022 la Facultatea de Urbanism a Universității de Arhitectură Ion Mincu. Autor a 60 cărți și a cca 500 de articole, manuale de istorie universală, medie, modernă și contemporană și lucrări în aceleași domenii temporale ale istoriei universale. Publicații în limbile română, franceză, engleză, germană, italiană. În anul 2005, lucrarea de demografie istorică universală „Populație. Timp. Spațiu“ a fost premiată de Academia Română cu premiul „A.D. Xenopol“. În anul 2000 a primit o invitație și o bursă din partea Universității din Catania (Italia), pentru consultanță și documentare pentru o piesă de teatru despre Vlad Țepeș, „Il Principe Impalatore“, scrisă de dramaturgul și regizorul italian Aldo Lo Castro și jucată în premieră la Teatro Stabile din Roma și din Catania. Piesa a fost elogiată de presa din Italia. Decanul Facultății de Litere a Universității din Catania, prof. Giulio Mineo, a propus o colaborare. În anul 2010 am fost invitat de Universitatea Allameh Tabatabai din Teheran. De-a lungul carierei a devenit, între altele, secretar al comisiei de demografie istorică, membru al Societății de Geografie Istorică din SUA, membru al Societății de Istorie a Orașelor din Italia, membru al Institutului Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta“, Doctor Honoris Causa al Universității Andrei Șaguna și al Universității Valahia. Alte numeroase premii și distincții din țară și străinătate.