Anghel SALIGNY - Inginer

19 aprilie 1854, Şerbăneşti, județul Galați – 17 iunie 1925, București


Membru titular, 7 aprilie 1897
Membru corespondent, 31 martie 1892


Președinte al Academiei Române în perioada 18 aprilie 1907 – 25 mai 1910
Vicepreședinte al Academiei Române în perioada 26 martie 1901 – 23 martie 1904

A fost unul dintre întemeietorii ingineriei românești și s-a numărat printre fondatorii Societății Politehnice pe care a și condus-o.

A urmat studiile gimnaziale la Focșani, liceale la Potsdam şi superioare la Universitatea din Berlin, studiind astronomia; urmează apoi cursurile Școlii Tehnice Superioare din Charlottenburg, între 1870–1874. În 1876 la revenirea în țară a fost numit inginer la Serviciul de poduri şi șosele, lucrând la construcția căii ferate Ploiești-Predeal.

În 1881 devine director adjunct în Serviciul de poduri şi șosele, încredințându-i-se executarea liniilor ferate Adjud-Târgu Ocna şi Bârlad-Vaslui.

În 1883 a fost numit în serviciul nou creat de poduri şi căi ferate. În această calitate a construit numeroase poduri metalice, între care se distinge cel de la Cosmeşti, peste Siret, cel dintâi mare pod proiectat (pod dublu de șosea şi cale ferată de 430 m lungime).

Între 1884 şi 1901 a construit docurile şi antrepozitele din porturile Brăila şi Galați, elaborând soluții originale atât pentru fundarea cheiurilor şi bazinelor, cât şi pentru construcția silozurilor de cereale executate, pentru prima oară în lume, din prefabricate din beton armat.

În 1886 a proiectat şi a condus lucrările primelor poduri metalice cu console fără culee, pe linia ferată Filiași-Târgu Jiu. A organizat construirea de tabliere metalice pentru poduri.

În 1887 i s-a încredințat conducerea Serviciului studiilor liniilor Fetești-Cernavoda. Principala sa operă în cadrul marelui complex feroviar Fetești-Cernavoda a constituit-o podul peste Dunăre, cel mai lung din Europa vremii şi al treilea din lume, fiind proiectat pentru a asigura legătura feroviară dintre București şi Constanța.

Între 1911 şi 1917 a fost şef al Direcției generale a îmbunătățirilor funciare, proiectând vaste lucrări în domeniul funciar, mai ales de irigații şi de recuperare a zonelor inundabile; între 1884 şi 1914 a fost şef al Catedrei de poduri la Școala Națională de Poduri şi Șosele din București, iar între 1918 şi 1919, ministru al Lucrărilor Publice.

Mare Ofițer al Legiunii de Onoare, 1908