Aurel RĂȘCANU - matematician


Membru corespondent, 2022

S-a născut la data de 11 aprilie 1950 în localitatea Orgoiești, județul Vaslui. A urmat școala generală în satul natal, apoi studiile liceale (1964–1969) la Liceul „Cuza Vodă” din Huși și la Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad. În anul 1973 a absolvit Facultatea de Matematică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași ca șef de promoție, cu media generală 10 și diplomă de merit, iar în 1974 a absolvit un an de studii aprofundate în ecuații funcționale, în cadrul aceleiași universități; în anul 1983 a obținut titlul de doctor în matematică, cu teza „Probleme calitative pentru ecuații diferențiale stocastice în spații Hilbert”, sub îndrumarea științifică a acad. Viorel Barbu.

A activat în sistemul de învățământ timp de 41 de ani, în perioada 1974–2015. Începând cu anul 1978 a devenit cadrul didactic la Facultatea de Matematică din Iași. A îndeplinit și funcții administrative universitare, între care cea de decan al Facultății de Matematică (1990-1992) și șef al Catedrei de Matematici Aplicate (2000-2004).

Din anul 2007 este cercetător științific gradul I la Institutul de Matematică „Octav Mayer” al Academiei Române, Filiala Iași.

La Facultatea de Matematică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a susținut cursuri de probabilități, statistică matematică, analiză stocastică, simulare și metode Monte Carlo, ecuații diferențiale stocastice și câte un semestru a fost profesor asociat la: Université de Marne la Vallée (1993), Université d’Orléans (1994), Université de Bretagne Occidentale (2000, 2001, 2002), Université d’Aix-Marseille (2009, 2010). A desfășurat o intensă activitate internațională în calitate de profesor invitat la universități de prestigiu din Franța, Italia, Germania, Spania, SUA; a fost cercetător științific la Institut Mittag-Leffler (Suedia), INRIA-Rocquencourt (Franța), LIMSI-Orsay (Franța).

A beneficiat de numeroase burse de cercetare științifică oferite de instituții din Franţa: Ministère de l'Éducation nationale et de la Recherche, Ministère des Affaires étrangères și CNRS (1990, 1992, 2000, 2001, 2002, 2004).

A susținut peste 35 de prelegeri ca „invited speaker” la conferințe și simpozioane internaționale în țări precum: Italia, Turcia, Polonia, Franța, Germania, Maroc, China, Tunisia și peste 45 de prelegeri în diverse instituții de cercetare și universități: INRIA-Rocquencourt (Franța), Institut Mittag-Leffler (Suedia), LIMSI-Orsay (Franța), University of Kansas, Université d’Aix-Marseille, Scuola Normale Superiore di Pisa, Université de Bretagne Occidentale, „Nicolaus Copernicus” University in Toruń (Polonia).

Activitatea sa de cercetare este marcată de o vastă deschidere internațională, colaborând cu instituții de elită și cu personalități de renume: Étienne Pardoux (Marseille), Alain Bensoussan (Paris), Rainer Buckdahn (Brest), David Nualart (Barcelona), Roland Glowinski (Houston), Hans-Jurgen Engelbert (Jena), Leszek Słomiński (Toruń), Gianmario Tessitore (Milano). Pe plan național a colaborat cu acad. Viorel Barbu, Constantin Tudor, Lucian Maticiuc, Eduard Rotenstein, Adrian Zăinescu, Ioana Ciotir, Vasile Popescu, Ioan Asiminoaei.

Din anul 1995 este conducător de doctorat îndrumând cercetările a 6 doctoranzi care și-au susținut tezele.

Domenii de cercetare:
A contribuit la dezvoltarea teoriei ecuațiilor diferențiale stocastice și a ecuațiilor diferențiale stocastice retrograde, în special prin obținerea unor rezultate fundamentale privind existența, unicitatea, viabilitatea și aproximarea numerică ale soluțiilor inecuațiilor variaționale stocastice. A extins studiul problemei Skorokhod la cazul ecuațiilor guvernate de operatori maximali monotoni în spații Hilbert, cu aplicații în probleme de obstacol, histerezis sau problema Signorini. Folosind funcția Fitzpatrick, a stabilit o corespondență bijectivă între soluțiile ecuațiilor diferențiale stocastice guvernate de operatori maximali monotoni și punctele de minim ale unor funcționale convexe, oferind o metodă variațională pentru demonstrarea existenței soluțiilor.

Rezultatele sale evidențiază legături profunde între analiza stocastică și teoria ecuațiilor cu derivate parțiale, inclusiv în contextul soluțiilor de tip variațional. A fost premiat pentru o serie de lucrări privind ecuațiile și inecuațiile variaționale stocastice.

Cărți

2014 Stochastic Differential Equations, Backward SDEs, Partial Differential Equations, monografie de referință realizată în colaborare cu Étienne Pardoux, Springer, Cham

Articole științifice în reviste indexate (MathSciNet / ISI) (selecție)

1992 Approximation of some stochastic differential equations by the splitting up method, în colaborare cu A. Bensoussan și R. Glowinski, în „Appl. Math. Optim.” 25, no. 1, 81–106.

1996 Deterministic and stochastic differential equations in Hilbert spaces involving multivalued maximal monotone operator, în „PanAmerican Math. J.”î 6, pp. 83–119, arXiv:1402.0748.

1997 Parabolic variational inequalities with singular inputs, în colaborare cu V. Barbu, în „Differential and Integral Equations”, 10(1), pp. 67–83.

1999 Backward stochastic variational inequalities, în colaborare cu E. Pardoux, în „Stochastics and Stochastic Reports”, vol. 67, no. 3-4, 159–167.

2000 Viability property for a backward stochastic differential equation and applications to partial differential equations, în colaborare cu R. Buckdahn, M. Quincampoix, în „Probab. Theory Related Fields” 116 (2000), no. 4, 485–504.

2002 Differential equations driven by fractional Brownian motion, în colaborare cu D. Nualart, în „Collectanea Mathematica” 53, 1, 55–81, (peste 620 citări în Google Scholar).

2004 On weak solutions of backward stochastic differential equations, în colaborare cu R. Buckdahn, H-J. Engelbert, în „Teor. Veroyatn. Primen.” 49 (2004), no. 1, 70–108; republicat în „Theory Probab. Appl.” 49, no. 1, 16–50.

2011 The Fitzpatrick function – a bridge between convex analysis and multivalued stochastic differential equations, în colaborare cu E. Rotenstein, în „J. Convex Anal.” 18 no. 1, 105–138.

2012 Stochastic variational inequalities with oblique subgradients, în colaborare cu A. Gassous, E. Rotenstein, în „Stochastic Processes and their Applications”, Volume 122, Issue 7, Pages 2668–2700, doi: 10.1016/j.spa.2012.04.012.

2015 Càdlàg Skorokhod problem driven by a maximal monotone operator, în colaborare cu L. Maticiuc, L. Słomiński, M. Topolewski, în „Journal of Mathematical Analysis and Applications”, Volume 429, Issue 2, Pages 1305–1346.

2021 L^{p}-variational solutions of multivalued backward stochastic differential equations, în colaborare cu L. Maticiuc, în „ESAIM: Control, Optimisation and Calculus of Variations”, Volume 27 (2021), article no. 88, doi: 10.1051/cocv/2021083.

Activitate editorială

Membru în comitetul editorial al revistei „Probability, Uncertainty and Quantitative Risk”, Springer.

A fost director pentru patru proiecte cu granturi naționale (IDEI, CNCSIS) și al unui proiect european major „Marie Curie ITN”, în perioada 2008–2012; proiectul a fost implementat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași având ca parteneri universități din Brest, Jena, Manchester, Marrakech și Milano-Bicocca.

- Premiul pentru Excelență al Societății Matematicienilor din România, 1998

- Premiul „Nicolae Teodorescu” al Academiei Oamenilor de Știință din România, 2016