S-a născut pe 20 noiembrie 1912, la București. A urmat studiile liceale la Sibiu şi pe cele universitare la Facultatea de medicină din Cluj. În 1936 a devenit doctor în medicină şi chirurgie. Şi‑a continuat specializarea în citochimie şi histologie la Viena şi Paris (1938-1939), iar în 1956 a obținut titlul de doctor docent.

A fost preparator şi asistent de anatomie (1933-1943); conferențiar de biologie (1951-1955); profesor de biologie la Facultatea de Medicină din Cluj (1955-1981); profesor de biologie la Facultatea de Biologie a Universității din Cluj (1955-1958); director al Centrului de Cercetări Biologice din Cluj (1971-1982).

În paralel cu activitatea didactică, a realizat proiecte de cercetare științifică, concretizate în peste 280 de lucrări şi studii, în care tratează probleme referitoare la: diverse tipuri umane din diferite zone ale țării, evoluția tipului antropologic la copii, relaţia dintre tipul antropologic şi felurite psihopatii, evoluţia tipului constituțional în raport cu vârsta.

În domeniul embriologiei a studiat reactivitatea organismului embrionar la insecte, amfibii şi păsări, precum şi influenţa factorilor fizici şi chimici asupra ontogenezei embrionare. A acordat atenţie studiului regenerării țesuturilor, ca şi reacţiei organelor embrionare şi adulte în condiţii de cultură și patologie la nivel celular şi tisular.

În tratatul Biologie teoretică din anul 1944, cel de‑al treilea în limba română, a formulat pentru prima dată fundamentele geneticii moderne şi interpretarea tuturor proceselor biologice într‑o perspectivă integralistă.