Petrache POENARU - Filolog, critic și istoric literar

10 ianuarie 1799, Benești, jud. Vâlcea – 2 octombrie 1875, București


Membru titular, 10 septembrie 1870


Discurs de recepție: „Georgiu Lazăr şi școala română“ – 8 septembrie 1871

S-a născut la 10 ianuarie 1799 la Benești, în județul Vâlcea. A urmat studiile secundare la școala de pe lângă Biserica Obedeanu din Craiova, în perioada 1811–1818, ulterior continuate la Colegiul Sf. Sava ca elev al lui Gheorghe Lazăr; studiile superioare au fost urmate la Universitatea şi Politehnica din Viena. La Universitate a studiat greaca, latina, matematica, fizica, în perioada 1824–1825, iar la Politehnica, ingineria. În 1826 și-a continuat pregătirea la Școala de Aplicații a Inginerilor Geografi din Paris, lucrând în aceeași perioadă la realizarea hărții Franței, sub conducerea lui L. Puissant. În 1831 s-a specializat în industriile minieră şi metalurgică în Marea Britanie. A participat la Revoluția din 1821 ca secretar al lui Tudor Vladimirescu, asigurând legătura dintre acesta şi Gheorghe Lazăr. A fost profesor de fizică şi de matematică la Colegiului „Sf. Sava“, al cărui director a fost în anul 1832.

Între 1832-1847 a fost inspector şi director al Eforiei Şcoalelor Naționale (echivalent al Ministrului Educației), calitate în care a avut o contribuție semnificativă la organizarea învățământului național de la orașe şi sate: a susținut înființarea de școli primare în care să se predea după metoda lancasteriană și a redactat un nou regulament al școlilor – cea dintâi încercare de organizare a învățământului din Țara Românească.

A desfășurat o intensă activitate culturală, contribuind la înființarea Societății Filarmonice în 1833; s-a numărat printre întemeietorii Grădinii Botanice şi ai Muzeului Național de Antichități din București; a inițiat crearea Societății Agronomice şi a Școlii de Agricultură de la Pantelimon.

A editat împreună cu Florian Aaron şi Simion Marcovici foaia „Muzeului Național“ în perioada 1836–1838. De asemenea, a realizat cea dintâi publicație gratuită şi oficială destinată mediului rural –„Învățătorul satului“, în 1843.

A elaborat manuale școlare, contribuind la formarea terminologiei matematice în limba română; a publicat cele dintâi manuale de geometrie şi de algebră; împreună cu Florian Aaron şi G. Hill, a întocmit un vocabular francezo-românesc în perioada 1840–1841.

A fost implicat în Revoluția din 1848 din Țara Românească, făcând parte din Comisia pentru eliberarea robilor ţigani.

În calitate de membru în Comisia tehnică a lucrărilor publice şi în Consiliul de Stat a contribuit la formarea ingineriei românești.

În 1827 a brevetat la Paris o invenție, numită de el „condei portăreţ, fără sfârșit, alimentându-se singur cu cerneală“, precursorul stiloului, și care îl plasează în lista inventatorilor secolului al XIX-lea.

Cărți

1837 Elemente de geometrie după Legendre (traducere din latină), Tipografia lui Eliad

1840-1841 Vocabular franceso-românesc, Tipografia Colegiului Sf. Sava

1841 Elemente de algebră după Appeltauer, Tipografia Colegiului Sf. Sava

1849 Învăţături pentru prăsirea duzilor şi creşterea gândacilor de mătasă adunate şi întocmite pe clima Ţării Româneşti, Tipografia C. A. Rosetti și Vinterhalder

1923 George Lazăr, Editura Cultura Națională

Proiecte editoriale majore

A inițiat revista „Învăţătorul satului“ (1843), a colaborat cu articole în publicațiile „Curierul românesc“, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură“, „Gazeta Teatrului Naţional“, „Trompeta Carpaţilor“, „Vestitorul românesc“

Membru al Academiei de Științe din Paris

Membru de onoare al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA)

Vicepreședinte şi președinte al Societății pentru Învățătura Poporului Român