S-a născut în 1936 în comuna Abram, județul Bihor. A absolvit, cu diplomă de merit, Liceul „Emanuil Gojdu“ din Oradea în anul 1953. A urmat cursurile Facultății de electronică și telecomunicații din cadrul Institutului Politehnic București, în 1958, și Facultatea de fizică din cadrul Universității din București, 1971. În 1968 a primit titlul de doctor în electronică, cu o teză coordonată de acad. Gh. Cartianu, Detectoare semiconductoare pentru radiații nucleare, iar în 1981, titlul de doctor în fizică, cu o cercetare prezentată la Institutul Central de Fizică de la Măgurele, Asimetria de masă în reacții de fuziune și fisiune, conducător acad. A. Săndulescu.

În perioada 1966-1968 a fost asistent la Catedra de radiocomunicaţii a Facultății de electronică din Institutul Politehnic, București, susținând seminare şi laboratoare, iar între anii 1985-1986 a fost lector al Facultății de Fizică din Măgurele și titular al cursului „Complemente de interacţii nucleare şi calcule de structură nucleară“.

În urma concursului din 1958 a devenit membru al echipei Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele, ca inginer electronist, fiind ulterior promovat ca inginer principal (1962), cercetător principal (1969) si CP3 (1970). Începând cu anul 1990 a fost conducător de doctorat în institut. Între anii 1996-2000 a fost director științific al IFIN-HH.

A fost negociator și coordonator al Centrului de Excelență al Uniunii Europene-IDRANAP (InterDisciplinary Research and Aplications based on Nuclear and Atomic Physics), organizator și co-chairman al International Symposium „Advances in Nuclear Physics“ (1999), destinat celei de a 50-a aniversări a IFIN-HH, București. Co-organizator și codirector al NATO Advanced Study Institute „Nuclei far from Stability and Astrophysics“ de la Predeal, 2000.

A fost menționat împreună cu acad. A. Săndulescu şi W. Greiner în Encyclopaedia Britannica pentru calcule, publicate în 1980, care indicau posibilitatea unui nou tip de dezintegrare nucleară: radioactivitatea prin emisie de ioni grei. Începând cu 1984 au fost confirmate experimental (la Oxford, Moscova, Orsay, Berkeley, Geneva, Dubna, Argonne, Milano, Viena, Lanzhou, Beijing şi Livermore) următoarele tipuri de radioactivități: 14C, 20O, 23F, (22,24-26)Ne, (28,30)Mg şi (32,34}și din nuclee cu Z=87-96. Perioadele de înjumătățire măsurate sunt în bun acord cu predicţiile din cadrul modelului analitic al fisiunii superasimetrice (ASAF).

A participat la proiectarea și construcția a 15 aparate. Unul dintre ele este un integrator al vitezei de numărare cu aplicații industriale, un sistem de televiziune în circuit închis, folosit la ciclotron, un preamplificator sensibil la sarcina cu zgomot redus, un circuit pentru alimentarea fotomultiplicatorilor în regim dc impulsuri, utilizat la măsurători de durate de viață a izomerilor. Teoria colectării sarcinii în detectori semiconductori și a formării impulsurilor de curent sau tensiune la intrarea electronicii asociate.

Domeniu de cercetare: fizică teoretică, fizică nucleară la joase energii, inginerie electronică, fizică nucleară experimentală, reacții nucleare (spectre de evaporare a neutronilor), structură nucleară (identificarea unor noi stări izomere de spin înalt). Experimente privind izomerii spontan fisionabili (funcții de excitație, energii de excitație, randamentul izomeric, durate de viață, corelații unghiulare).