Lucian PINTILIE - fizician
Membru corespondent 2023
S-a născut pe 30 septembrie 1959 în orașul Bacău, județul Bacău. Școala generala a început-o la Galați (Școala generală nr. 9 din cartierul Țiglina III) în anul 1966, după ce părinții au început lucrul la noul Combinat Siderurgic. Între 1974-1978 a urmat cursurile liceului teoretic „Vasile Alecsandri” din același oraș, finalizate ca șef de promoție. După absolvirea liceului este admis, prin examen, la Facultatea de Fizică a Universității din București, secția Fizică tehnologică. După efectuarea stagiului militar obligatoriu, începe cursurile universitare în perioada 1979-1984, finalizate cu lucrarea de licența „Detectori piroelectrici de IR”. Lucrează apoi ca stagiar la Combinatul Chimic Giurgiu până în anul 1987, an în care intră, prin concursul de inginer tehnolog, la Institutul pentru Fizica și Tehnologia Materialelor (IFTM), actualul Institut Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCDFM). După căderea regimului comunist, în anul 1990, poziția de inginer tehnolog este echivalată cu cea de cercetător științific. În același an se înscrie la doctorat la Institutul de Fizica Atomică (IFA) București, sub coordonarea cercetătorului dr. Constantin Tănăsoiu. Finalizează cursurile doctorale în anul 1995, cu teza „Materiale ceramice de tip perovskit cu factor de merit ridicat și aplicații în detecția radiației infaroșii”. Tot în 1995 este promovat, prin concurs, pe poziția de cercetător CS III. Ulterior, tot prin concurs, devine CS II în 1998 și CS I în 2001.
Între 2001-2007 are mai multe stagii de lucru în străinătate:
- 2001-2002, „visiting scientist” la Institutul pentru Creșteri de Cristale din Berlin, Germania (studiază nivelele de captură în monocristale și straturi epitaxiale de SiC folosind metoda Deep Level Transient Spectroscopy)
- 2002-2003, bursă NATO la Universitatea do Minho, Braga, Portugalia (investigarea proprietăților electrice în straturi feroelectrice policristaline de tip PZT)
- 2003-2007, cercetător asociat la Institutul Max Planck pentru Fizica Microstructurilor din Halle, Germania (investigarea proprietăților electrice și fotoelectrice în straturi subțiri, multistraturi și super-rețele feroelectrice).
În 2008 revine în țară, unde câștigă prin concurs poziția de director general al INCDFM. Își dă demisia în decembrie 2012 în urma unui scandal de plagiat în care erau implicați colegi din institut, alături de persoane implicate politic. Rămâne șef al laboratorului „Heterostructuri Complexe și Materiale Oxidice” până în 2016, când va ocupa, prin concurs, poziția de director științific la INCDFM, poziție deținută și în prezent.
Din anul 2009 este conducător de doctorat la Școala de fizică a Universității din București (9 doctorate finalizate, 4 doctoranzi înscriși).
Activitatea în diverse comisii și comitete naționale și internaționale, în perioada 1997-2026:
- Membru în Comitetul directoral al INCDFM, 1997-2004; 2008-2026
- Membru în Consiliul Științific al INCDFM, 2008
- Membru al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), Comisia de fizică, 2010-2012; 2016-2024
- Membru în Biroul Executiv al Patronatului Român din Cercetare-Proiectare din anul 2010; a fost ales președinte al patronatului în 2022
- Referent Office of Basic Energy Sciences, Department of Energy, SUA, 2010
- Monitor proiecte FP7, 2011-2013
- Referent, Faculty of Engineering and Natural Sciences, Sabanci University, Istanbul, Turcia, 2011-2017
- Referent, Euro-talents program, CEA, Franța, 2015
- Referent UEFISCDI, din anul 2015
- Reprezentant al României în Programul ERA-NET RUS-PLUS, cu sediul la Bonn, Germania, 2015
- Membru al Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS), 2017-2020
Între 2012-2025 a fost desemnat observator din partea Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare pentru: ICCF-București, 2012, ICECHIM-București, 2012 și INSEMEX-Petroșani, 2014. A fost membru în echipa de evaluare ICSI Râmnicu Vâlcea, 2018, coordonator al echipei de evaluare IMT București, 2020, membru în echipa de evaluare IMT București, 2024 și INCDTIM Cluj, 2025.
Direcții principale de cercetare: studiul proprietăților electrice și fotoelectrice în materiale semiconductoare, feroelectrice și dielectrice, precum și în heterostructuri bazate pe acestea; memorii nevolatile; detectori piroelectrici; structuri și materiale pentru sinapse artificiale și rețele neuromorfice artificiale.
Rezultatele activității de cercetare s-au concretizat în peste 280 publicații științifice, apărute în reviste cotate internațional ISI sau în volume de conferință, cu peste 6100 citări (exclus autocitări) în Web of Science (factor Hirsch 42) și peste 8300 citări în Google Scholar (factor Hirsch 49).
În anii 2020-2023 a fost inclus în lista primilor 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii din domeniul său de cercetare (World’s Ranking of 2% most cited Top Scientists, Stanford University și Elsevier by Scopus, https://topresearcherslist.com/Home/Profile/741789).
Capitole în cărți
2011 Charge Transport in Ferroelectric Thin Films, capitolul 5 în volumul Ferroelectrics - Physical Effects, editat de Mickaël Lallart, InTech
2014 Oxide Thin Films and Nano-heterostructures for Microelectronics (MOS Structures, Ferroelectric Materials and Multiferroic Heterostructures), în colaborare cu I. Pintilie, L. D. Filip, L. C. Nistor și C. Ghica, în volumul Size Effects in Nanostructures: Basics and Applications, editat de Victor Kuncser și Lucica Miu, Springer Berlin Heidelberg
2014 Interfaces in epitaxial structures based on oxide ferroelectrics, în colaborare cu I. Pintilie, C.M. Teodorescu, C. Ghica, L.M. Hrib, C. Chirila, L. Trupina, A.G. Boni, A. Iuga, R. Negrea, I. Pasuk, M. Botea, L.D. Filip, V. Kuncser și G. Schinteie, în volumul Composite, Ceramic, Quasi-Crystals, Nanomaterials, High Temperature Protection Coatings, editat de Florian Kongoli, FLOGEN, Quebec/Wilmington, Canada/USA
2018 Compositionally-graded ferroelectric ceramics and multi-layers for electronic and sensing applications, în colaborare cu Adelina-Carmen Ianculescu și Ioana Pintilie, în volumul Magnetic, Ferroelectric, and Multiferroic Metal Oxides (Metal Oxide series), editat de Biljana Stojanovici, Elsevier Inc. All
2018 Electrical properties of epitaxial ferroelectric structures, în colaborare cu Andra Georgia Boni, Cristina Florentina Chirila, Raluca Negrea, Corneliu Ghica, Iuliana Pasuk și Ioana Pintilie, în volumul Epitaxy, editat de Miao Zhong, IntechOpen, London, UK
Activitate editorială
- Editor invitat la volume speciale ale „Thin Solid Films” și „Nanomaterials”.
- Membru al Societății Române de Creștere a Cristalelor-Știința Materialelor
- Membru al Societății Române de Fizică
- Premiul „Dragomir Hurmuzescu” al Academiei Române, 2009
- Diploma de excelență în cercetare, acordată de ANSTI, 2000
- Diploma de manager al anului, acordată de ANCS, 2010