S-a născut la 4 ianuarie 1899 în localitatea Toracul Mic, Serbia. A urmat cursurile Liceului german-român din Braşov, Liceului maghiar din Oradea și ale Institutului Pedagogic-Teologic Ortodox din Arad (1916-1918). În perioada 1919-1920 a fost student al Facultății de litere şi filozofie din Cluj-Napoca. Între 1920-1926 a audiat cursuri de lingvistică la Sorbona, École de Langues Vivantes, École Pratique des Hautes Études, Collège de France. În 1926 a obţinut docenţa în litere la Sorbona. În 1930 şi-a susţinut, la Cluj, teza de doctorat în filologie De la nasalité en Roumain, care cuprinde o prezentare exhaustivă a consoanelor nazale şi a vocalelor nazalizate din limba română. Şi-a continuat specializarea în slavistică la Universitatea din Sofia între anii 1930-1931.

Cariera universitară și de cercetare a debutat ca asistent (1926-1930) și apoi conducător al Laboratorului de fonetică experimentală de pe lângă Muzeul Literaturii Române din Cluj (din 1930). În perioada 1935-1956 a fost profesor la Catedra de slavistică a Universității din Cluj și, ulterior, rector al Universității din Cluj (1945-1951).

A fost şef al Catedrei de limbi slave din cadrul Universității din București (1956-1958) și rector al Institutului „Maxim Gorki“ din București (1956-1957).

Domenii de cercetare: slavistică, romanistică, balcanologie, dialectologie, toponimie, fonetică şi istoria limbii române: A fost primul lingvist român care a adoptat şi a aplicat principiile școlii filologice de la Praga, elaborând un sistem de șapte foneme vocalice şi două consonantice.