Iacob C. NEGRUZZI - scriitor
31 decembrie 1842, Iași – 6 ianuarie 1932, București
Membru titular – 26 martie 1881
Președinte al Academiei Române: 20 aprilie 1893 – 13 aprilie 1894
25 mai 1910 –25 mai 1913
6 iunie 1923 – 12 iunie 1926
Vicepreședinte: 16 aprilie 1888 – 1 aprilie 1889
1 aprilie 1892 – 29 martie 1895
6 aprilie 1900 – 2 aprilie 1903
28 martie 1906 – 29 mai 1909
25 mai 1913 – 28 mai 1915
12 iunie 1926 – 1 iunie 1929
Secretar general al Academiei: 28 mai 1915 – 6 iunie 1923
Președinte al Secțiunii literare: 1916–1918, 1922–1923, 1926–1929
Fiul lui Costache Negruzzi. A urmat studii liceale (din 1853) şi universitare (Facultatea de Drept, din 1859) la Berlin, unde şi-a luat și doctoratul în drept. Revenit în țară în anul 1863, a fost numit profesor de drept comercial la Universitatea din Iași, iar din 1884, la cea din București. A desfășurat o bogată activitate politică, fiind, din 1870 şi până în anii Primului Război Mondial, deputat şi senator (în 1888 a propus un proiect de lege pentru acordarea unei pensii de stat lui Mihai Eminescu). De numele său se leagă înființarea în 1863, împreună cu P. P. Carp, T. Maiorescu, N. Pogor, Th. Rosetti, a societății literare „Junimea”, al cărei secretar a fost din 1868. A fost şi redactor responsabil al revistei „Convorbiri literare”, pe care a condus-o în perioada 1867-1895. A sprijinit literatura română atât prin încurajarea tinerelor talente, cât şi prin atragerea scriitorilor din toate teritoriile românești. A debutat ca scriitor în anul 1866 în „Foaia Soţietăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina”, cu sceneta Împăcarea.
În anul 1888 a lăsat Academiei Române suma de 20 000 lei, pentru instituirea unui premiu literar, precum şi numeroase cărți vechi şi scrisori autografe ale unor literați români care se găsesc în colecțiile bibliotecii.
Domenii de interes: literatura, teatrul, publicistica
A scris poezii lirice, balade şi idile (Iezid, Domniţa şi robul, Miron şi Florica ş.a.); s-a remarcat în proză (schițele Tachi Zambilă, om politic; Ştefan şi Mihai; romanul Mihai Vereanu, dar mai cu seamă Amintiri de la Junimea şi însemnările de călătorie Plimbări prin munţi şi Pe malul mărei). A arătat un interes constant fenomenului teatral: a tradus, în proză sau în versuri, cea mai mare parte din dramele lui Friedrich Schiller, a alcătuit câteva comedii (Amor şi viclenie, O alegere la Senat) şi a scris piese în colaborare (Hatmanul Baltag, împreună cu I. L. Caragiale). A tradus din creația lui J. W. Goethe, Fr. Schiller şi H. Heine.
Cărți
1870 Miron și Florica, Editura Junimea
1872 Poesii, vol. I, Libraru Editoru Socecu & Compania
1873 Mihai Vereanu, Tipografia Naționala
1874 Copii de pe natura, Editura Librăriei Socecu & Compania
1883 Pe malul marei, Editura Librariei S. Samitca
1893-1897 Scrieri complecte, Stabilimentul Grafic I. V. Socecu
1894 Poesii, vol. II, Editura Librăriei Socecu
1909 Începuturile literare ale lui Constantin Negruzzi, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”
1910 Cântecul sau „Stihuirea” lui Grigorie Ghica Vodă, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”
1921 Amintiri din „Junimea” , Editura Viața Românească
1924 Cuconul Pantazachi, Editura Cartea Românească