Henri COANDĂ - Inventator şi inginer

7 iunie 1886, București – 25 noiembrie 1972, București


Membru titular, 16 decembrie 1970

A urmat cursurile Liceului „Sf. Sava“ din București şi ale Liceului Militar din Iași. A urmat cursurile Școlii de Artilerie, Geniu şi Marină, la terminarea cărora i s-a acordat gradul de sublocotenent. În 1906 s-a înscris la Școala Superioară de Aeronautică şi Construcții Mecanice, de la Paris, prima de acest fel din lume, pe care a absolvit-o ca şef de promoție. S-a perfecționat la Institutul de Electricitate „Montefiore“ din Torino, la Technische Hochschule de la Charlottenburg şi la Universitatea din Liège. A lucrat apoi la Nisa, în șantierele conduse de inginerul Gustave Eiffel.

În 1907, la Salonul Expoziției organizat în Palatul Sporturilor din Berlin, a expus pentru prima oară în lume macheta unui avion fără elice, viitorul avion cu reacție. Revenit în țară, a realizat la Arsenalul Armatei din București macheta unui avion echipat cu un motor-rachetă cu combustibil solid.

În 1910, la cel de-al doilea Salon internațional de aeronautică de la Paris, a expus un avion bazat pe propulsia prin reacție (avionul „Coandă 1910“), experimentat în același an lângă Paris, la Yssy-les-Moulineaux.

În 1911 a prezentat la Reims, cu prilejul unui concurs de avioane militare, primul avion bimotor din lume. În același an, a fost angajat ca inginer la uzinele de avioane din Bristol (Marea Britanie), unde, în perioada anilor 1911–1912, a construit primul avion „Bristol-Coandă“, realizat mai târziu în mai multe variante, unul din cele mai bune avioane intrate în dotarea aviației din mai multe țări, inclusiv din România.

La uzinele „Delauney-Belleville” din St. Denis, Franța, a construit în 1916 un avion echipat cu două elice propulsive, montate la extremitatea posterioară a fuzelajului.

Numele său rămâne legat şi de fenomenul aerodinamic, cunoscut sub numele de „efectul Coandă“, brevetat în 1934 sub denumirea de „procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid“.

Preocupările sale au cuprins și prospecțiunile geologice și fizica cristalelor de zăpadă.

Invențiile sale s-au concretizat în peste 250 brevete cu aplicații în diverse domenii: construirea de prefabricate pentru locuințe pe baza unui material inventat de el, crearea unui nou sistem de transport tubular de mare viteză, preconizarea unei instalații de desalinizare a apei marine, realizarea unui tun fără recul destinat echipării avioanelor; în anii Primului Război Mondial, în condițiile lipsei de metal, a inventat rezervoare pentru hidrocarburi construite din beton armat.

Volume

1910 Sur les ailes comme machines à réaction

1911 Étude de la résistence de l’air par la chromophotographie

1954 L’énergie solaire

1961 L’Air, source de progrès

Brevete

1935 Brevet pentru procedeu şi dispozitiv pentru a face să devieze o vână de fluid ce pătrunde într-un alt fluid şi amortizor de zgomot, bazate pe acest procedeu, pentru motori termici, arme şi guri de foc

1941 Brevet pentru perfecționări la injectoare şi ejectoare

1955 Brevet pentru procedeu şi dispozitiv pentru obținerea de apă pură, pornindu-se de la o soluție salină, în condițiile unei temperaturi relativ joase (pe baza energiei solare)

1958 Brevet pentru perfecționări la aripile de avion

1973 Brevet pentru procedeu şi instalație de transport pneumatic în interiorul unei canalizații tubulare

„Honorary Fellow“ al Societății Regale de Aeronautică din Londra, 1971

Membru de onoare al Centrului Internațional de Cercetări Biologice de la Geneva, 1956

- Medalia de aur pentru invenții la Padova, 1930
- Medalia Aeronautică la Paris, 1961
- Comandor al Ordinului de Merit pentru cercetare şi invenție la Paris, 1960
- Diploma de onoare „Harry Diamond Laboratories“, New York, 1965
- Ordinul „Meritul Ştiinţific“, 1970