Cesare Angelo Maria ALZATI - Istoric
Membru de onoare 2011
S-a născut la 30 martie 1945 la Milano în Italia.
Este licențiat în literatură clasică al Universității Catolice din Milano și doctor în istoria bisericii. A fost cadru didactic la Universitatea de Studii din Asmara (Etiopia), unde a susținut cursuri de istorie medievală şi istoria creştinismului (1971–1973). Revenind în Italia, a fost cercetător la Institutul de Studii Istorico-religioase al Universității Catolice din Milano (1973–1975), profesor la Universitatea din Parma (1975–1976), profesor la Universitatea Catolică din Milano (1976–1979) şi, din 1979, la Universitatea din Pisa.
În perioada 2005-2013 a fost profesor al Universității Catolice din Milano, specializat în istoria creștinismului şi în istoria bisericii.
Din anul 2005 este director onorific al Institutului de Istorie Ecleziastică „Nicolae Bocșan“, Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca.
Domenii de cercetare: istoria creștinismului, istoria bisericii şi a doctrinelor religioase, structura instituțiilor medievale
Volume
1982 Terra romena tra Oriente e Occidente : chiese ed etnie nel tardo ’500, Jaca Book
1993 Ambrosiana ecclesia: studi su la chiesa milanese e l'ecumene cristiana fra tarda antichità e medioevo, Milano : NED
1998 În inima Europei. Studii de istorie religioasă a spaţiului românesc,Centrul de Studii Transilvane, Fundația Culturală Română
1999 Ambrosianum mysterium: the Church of Milan and its liturgical tradition, Cambridge : Grove Books Ltd
2001 Lo spazio romeno tra frontiera e integrazione in età medioevale e moderna, ETS Pisa
2003 În Blaj la Mitropolie: continuitatea istorică şi conştiinţa internaţională în Biserica Unită Română din Transilvania, în volumul Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: istorie şi spiritualitate. 150 de ani de la înfiinţarea Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică la Blaj, Editura „Buna vestire“
2003 I voivodati romeni e l’ecumene ortodossa, în L’Ortodossia nella nuova Europa. Dinamiche storiche e prospettive, editor A. Pacini, Fondazione Giovanni Agnelli, Torino
2006 Constantinopol, cealaltă Europă, noua Europă, în Universitate şi Cultură. Volumul dedicat profesorului Andrei Marga cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, Presa Universitară Clujeană
2007 Identità romena e dimensione nell’età dei lumi: Blaj da residenza episcopale a „Piccola Roma“, în Studi sull’Europa Orientale. Omaggio a A. Bongo – G. Carageani – C. Nicas – A. Wilkoń, volum editat de I. C. Fortino și de E. Çali, Dipartimento di Studi dell’Europa Orientale, Napoli
2008 L’Illirico (il basso Balcano) nella tarda antichità cristiana, în Storia religiosa di Serbia e Bulgaria, volum îngrijit de L. Vaccaro, Fondazione Ambrosiana Paolo VI - Centro Ambrosiano, Villa Cagnola. Gazzada, Milano
2009 Il lezionario della Chiesa ambrosiana : la tradizione liturgica e il rinnovamento ordo lectionum, Libreria editrice vaticana, Milano: Centro ambrosiano
2009 Il concilio di Fontaneto e le sue prospettive ecclesiologiche, în Fontaneto: una storia millenaria. Monastero, concilio metropolitico, residenza viscontea. Atti dei convegni di Fontaneto d'Agogna (settembre 2007, giugno 2008), editori G. Andenna și I. Teruggi, Interlinea, Novara
2010 Tradizione cultuale slava, appartenenza confessionale e identità culturale tra i Romeni transilvani nella seconda metà del ’500, în Sant’Ambrogio e i santi Cirillo e Metodio. Le radici greco-latine della civiltà scrittoria slava. Atti della giornata di studio (26 maggio 2009), volum editat de M. Ch. Pesenti - K. Stantchev, Biblioteca Ambrosiana - Bulzoni, Milano-Roma
2011 La tradizione cappadoce a Milano nella seconda metà del IV secolo în In caritate veritas. Luigi Padovese. Scritti in memoria, volum editat de P. Martinelli și L. Bianchi, EDB, Bologna
2013 I voivodati romeni e l’ecumene ortodossa, Fondazione Giovanni Agnelli
2016 Africa/ Ifrīqiya: il Maghreb nella storia religiosa di Cristianesimo e Islam, Libreria Editrice Vaticana, Fondazione Ambrosiana Paolo VI
2016 Storia religiosa dello spazio romeno (editor), Centro Ambrosiano Milano
Activitate editorială
- Director al publicației „Rivista di Storia e Letteratura Religiosa“ din Torino (editată de Leo S. Olschki)
- Membru al comitetelor științifice pentru revistele: „Studia Universitatis «Babeș-Bolyai». Historia“; „Studia Universitatis «Babeș-Bolyai».Theologia Graeco-Catholica Varadinensis“; „Colloquia“ (editată de Institutul de Studii central-europene din Cluj-Napoca) „Transylvanian Review“
- Membru al comitetului științific al publicației „Monumenta, Studia, Instrumenta Liturgica“ (editată de Libreria Editrice Vaticana)
- Membru al Accademia Ambrosiana
- Membru de onoare al Institutului de Istorie „George Bariţiu“ din Cluj-Napoca, 2009
Premiul „A.D. Xenopol “ al Academiei Române, 1998
Premiul „C. Coposu“ al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO
Doctor Honoris Causa
- Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, 1998