7 mai 2018 | Făclia

Academician Ioan - Aurel POP: “Lumea noastră pământească este câteodată descurajantă, este „umbră și vis” pe lângă lumea în care am putea pătrunde dacă am fi buni”

O întâlnire și o discuție cu academicianul Ioan - Aurel Pop se înscriu în sfera evenimentului cu amintiri dintre cele mai plăcute. Ideile abordate sunt multe, generatoare de întrebări, generatoare de răspunsuri, generatoare de alte întrebări. Practic, ca să fiu cinstit, un interviu nu se termină niciodată. Nu are cum să se termine, mai ales când subiectele abordate vizează istoria națională, Centenarul Marii Uniri, Academia Română și acțiunile ei apropiate și viitoare, istoricul având în agendă, ‘n’ activități de prezentare și reprezentare. L-am ascultat pe academicianul Ioan - Aurel Pop de foarte, foarte multe, ori. M-am aflat în preajma lui la multe evenimente științifice. Este ascultat cu atenție, răspunde întrebărilor, dezvoltă teme noi, fiecare în parte bine argumentată. Așa cum sunt și răspunsurile interviului luat recent, idei din care este numai de învățat.

- Se observă, prin conferințe mai ales (expoziții, festivaluri de filme/folclorice,…), o intensificare a promovării Centenarului României peste hotare. Sunt vesticii cu adevărat interesați de Centenarul României? Sunt interesați românii stabiliți în străinătate de acest eveniment?

- I.A.POP: Am revenit în aceste zile de la Oslo și Stockholm, unde m-am întâlnit și cu români și cu localnici. Azi, aproape că nu este loc în lume unde să te duci și să nu dai de români, ceea ce este reconfortant. Popoarele dinamice s-au răspândit întotdeauna prin lume, chiar și atunci când nu au plecat de prea mult bine (vezi cazurile englezilor, italienilor, irlandezilor, norvegienilor etc.). Centenarul Marii Uniri se promovează, într-adevăr, dar nu atât printr-un program național concertat, coordonat și finanțat de stat, cât prin inițiativele lăudabile ale unor instituții venerabile și ale unor privați cu dare de mână. Românii sunt interesați de Centenar - cei mai mulți - fiindcă mai aud de țară, mai ascultă vorbă românească, se mai văd cu intelectualii și cu prietenii din țară. Cu străinii este altceva, pentru că ei nu au de ce să fie interesați în mod special de România, dacă România nu întreprinde ceva deosebit ca să îi atragă. La conferința mea de la Stockholm, ținută în limba engleză, au fost și suedezi de marcă, interesați și cunoscători, dar au fost și cetățeni simpli, câțiva elevi suedezi etc. Văzând compoziția sălii, am lăsat discursul academic deoparte și le-am povestit oamenilor The Making of Romania („Cum s-a făurit România”). Ce am băgat de seamă? Pentru stârnirea interesului publicului străin, este nevoie de dialog și nu de monolog. În al doilea rând, limbajul foarte elevat merge doar la universități și în medii academice; pentru opinia publică, este nevoie de vorbe simple și pe înțelesul tuturor. În al treilea rând, străinilor nu le poți vorbi exclusiv de România, ci de o Românie integrată în Europa și în lume și comparată cu țările vecine măcar. Dacă prezentăm formarea României, dintre anii 1848-1918, ca pe un proces excepțional și unic nu numai că greșim profund, dar nu stârnim niciun interes. Eventual, făcând astfel, provocăm acuze de protocronism, de naționalism și de exclusivism. Românii nu au făcut nimic în istoria lor decât în corelație cu alții, în cadre largi, urmând curente și orientări mai generale, specifice și altor popoare. De exemplu, unirea noastră s-a făcut în contextul luptei generale a popoarelor (devenite națiuni) pentru emancipare națională și pentru formarea statelor naționale. Aceste idealuri de emancipare națională erau cele mai avansate ale epocii respective. Aplicând aceste idealuri și transformându-le în realități, popoarele au distrus, la finele Marelui Război, patru imperii și au creat state pentru români, polonezi, lituanieni, letoni, estonieni, cehi, slovaci, sloveni, croați, sârbi etc. Aceste state, cu anumite modificări de după Al Doilea Război Mondial, există și astăzi și nu au fost înglobate (cu excepția URSS) în niciun alt imperiu. Prin urmare, unirea românilor se înscrie în firescul lucrurilor …

- Ca președinte al Academiei Române, există target - uri apropiate, primul fiind legat de Centenar. Care va fi participarea Academiei și cu ce activități? Care sunt target - urile următoare Centenarului ?

- I.A. POP: Sunt câteva instituții în această țară - puține, dar bune - care, dincolo de orice nepricepere a autorităților centrale de a chivernisi chestiunea Centenarului, au știut să organizeze marcarea cu folos, cu spor și, mai ales, cu demnitate a secolului trecut de la Marea Unire. De exemplu, UBB, are un program pentru Centenar, elaborat în 2014 și derulat pe perioada 2014-2020. Între aceste instituții naționale-simbol, cea mai importantă pentru forța intelectuală a națiunii este Academia Română, care „lucrează” de ani buni pentru marcarea Centenarului prin fapte. Academia Română are - prin Fundația Națională pentru Știință și Artă - marele program de retipărire și de tipărire într-o colecție de mare eleganță pe toți clasicii literaturii române și, în acest an al Centenarului, a trecut de volumul cu numărul 200. Au început deja să fie trimise la tipar o mare parte dintre cele peste 20 de volume elaborate recent și închinate istoriei tuturor domeniilor importante de cunoaștere (istoria matematicii, istoria fizicii, istoria biologiei, istoria medicinei, istoria literaturii, istoria tehnicii etc.) S-ar mai putea detalia zeci de astfel de programe, congrese, conferințe, colocvii etc. Natural, Academia ar fi avut nevoie de un sprijin substanțial de la buget pentru toate inițiativele sale și nu a primit un astfel de sprijin în măsura necesară. În mod normal, într-o societate civilizată și așezată, Academia Română ar fi trebuit să coordoneze întreg programul național dedicat Centenarului, pentru că ea se află de peste un secol și jumătate în serviciul națiunii române. Centenarul Marii Uniri nu este un scop în sine, ci este ocazia de manifestare mai intensă a rosturilor Academiei în societate. Dar Academia trebuie să se afle în coordonarea tuturor întreprinderilor culturale și științifice de anvergură națională și internațională, în reașezarea școlii pe baze solide, a sănătății, a tehnologiilor de ultimă oră etc. Academia, împreună cu marile universități, va stabili standardele de performanță științifică în domeniile științelor sociale și umaniste, va realiza o ierarhizare a instituțiilor de cercetare, o clasificare a periodicelor interne (mai ales a celor în limba română), care nu intră sau nu pot intra în bazele de date străine. Academia nu poate promova numai creațiile în limbi de circulație internațională și în limbile minorităților, pentru că, la urma urmei, instituția se cheamă Academia Română (nu „Academia Europeană”) și a fost creată acum peste un secol și jumătate ca să apere valorile naționale. Acest rol este departe de a se fi încheiat!

- Intre atâtea activități profesionale, cât timp îi mai rămâne Omului Ioan Aurel Pop ? Cât timp liber mă refer… Mai ales că urmează perioada unei intense activități pe axa Academia Română - UBB

- I.A. POP: Activitatea în perioada 2018-2020 va fi, într-adevăr, foarte intensă. Dacă ea va apăsa prea mult pe umerii mei, voi renunța la o parte din aceste obligații. Pe de altă parte, nicio îndeletnicire administrativă nu-l poate împiedica pe un intelectual să-și îndeplinească menirea sa spirituală. Romanii ziceau că „munca stăruitoare învinge totul” (Labor omnia vincit improbus, vers din Vergiliu) și eu cred asta, cu o mică rezervă: nu învinge chiar totul, dar aproape totul, dacă se face cu pasiune, cinste și bunătate. Timpul de studiu și-l face omul, indiferent de meserie și de alte obligații, dacă vrea asta cu tot dinadinsul. Eu îmi rezerv zilnic vreme (scurtă, uneori) pentru suflet: transcriu și traduc documente latine, compar texte vechi, caut să iluminez câte o fărâmă din trecut, revin la câte-un vers de Ronsard, Villon, Shakespeare sau Dosoftei sau Ion Pillat, recitesc Faulkner și Sienkiewicz, fac mereu planuri de investigare în viitor a prezentului oamenilor care au trăit în trecut … Prin urmare, nu mi-e chiar teamă că mă voi înfunda numai în administrație. Toate se fac „cu treabă bună”, cum se zice prin Câmpia Transilvaniei. Nu sunt mulțumit, firește, întotdeauna de ceea ce fac sau reușesc să fac, mă cert singur, mă mai ceartă prietenii …

Eu nu-mi pot găsi odihna, nu pot adormi seara dacă nu citesc ceva, mai ales de la versuri și proză. Lumea noastră pământească este câteodată descurajantă, este „umbră și vis” pe lângă lumea în care am putea pătrunde dacă am fi buni. Lumea este plină de capcane și de dezamăgiri. Literatura - care este experiență de viață acumulată de omenire și transpusă într-o lume recreată - ne ispitește adesea, dar ne și reconfortează, ne încântă sufletele și ne poate face demni de a ține, atât cât putem noi, imperfectele creaturi ale Domnului, calea cea dreaptă. Iar dacă voi fi copleșit de aceste grele îndatoriri, nu voi ezita să renunț la ele sau la unele dintre ele, fiindcă sunt o ființă rațională și cred că nu există oameni de neînlocuit.

- In materie de cărți, ce se află pe masa de lucru a istoricului Ioan Aurel A Pop ?

- I.A. POP: Am câteva cărți începute, unele în fază avansată, iar altele prezente numai în mintea mea. Proiectul meu mai avansat este o carte, pe înțelesul tuturor, despre latinitate în general și despre latinitatea românilor în special. Mi se umple sufletul de amărăciune când văd că - în anumite cercuri chiar intelectuale, cu anumite pretenții - toată strădania demonstrativă de la cronicari, de la Cantemir și de Școala Ardeleană încoace până la Xenopol, Iorga, Pârvan, Brătianu, Panaitescu, istoricii din familia Giurescu, istoricii din familia Daicoviciu etc. este pusă la îndoială, este terfelită și hulită. Și nu de către istorici și filologi de marcă, ci de către unii amatori, cuprinși de gândul năstrușnic și fără rost că, dacă am fi daci și traci, am fi mai neaoși, mai valoroși, mai demni de stimă și de respect în lume. Ceea ce este absurd, fiindcă prin asemenea idei ne semnăm doar certificate de paupertate intelectuală, ne arătăm neputința spirituală și ne depărtăm de orice credibilitate științifică. Mai am în plan o carte despre Țara Hațegului în Evul Mediu, o alta despre anumite instituții medievale românești din Transilvania etc. Stau pe birou (dar mai ales în memoria calculatorului) cu sute de documente latinești, culese de prin varii arhive și transcriu treptat din ele. Pe parcurs, extrag de aici subiecte de cărți, pentru că nu planific nimic dinainte, ci scot temele care reies din izvoarele trecutului. Cu alte cuvinte, eu nu caut să demonstrez prin izvoare o idee preconcepută, ci studiez sursele ca să văd ce idei ne transmit ele si cum pot fi aceste idei făcute inteligibile pentru publicul iubitor de prezent devenit trecut. Căci istoria nu studiază un trecut mort, ci prezentul oamenilor care au trăit în trecut. Viața oamenilor a însemnat mereu prezent pentru ei și noi, istoricii, nu avem dreptul s-o prezentăm decât tot ca prezent…

Demostene ȘOFRON
copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006