Titlul de Doctor "Honoris Causa” acordat unor membri ai Academiei Române

 

Academicianul Florin Gheorghe FILIP
Președintele Secției de Știința și Tehnologia Informației

DOCTOR HONORIS CAUSA
al Universității Petrol-Gaze din Ploiești

27 septembrie 2016


Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești a acordat acad. Florin Gheorghe Filip, Președintele Secției de Știința și Tehnologia Informației din Academia Română, titlul de Doctor Honoris Causa, prin Hotărârea nr. 10, art. 14 din 27 septembrie 2016. Decernarea festivă s-a desfășurat în data de 9 martie 2017.

„Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa distinsului academician Florin Gheorghe Filip constituie pentru Universitatea Petrol-Gaze un prilej de profundă bucurie intelectuală. Colectivul nostru academic este mândru că se îmbogățește, de azi, cu una dintre personalitățile reprezentative pentru știința românească, care ne este, de mulți ani, partener de misiune științifică și universitară. Suntem onorați să primim în familia universitarilor ploieșteni un cercetător prin vocație și un mentor dedicat total evoluției cercetării românești și implicat constant în tot ceea ce înseamnă consolidarea mecanismelor educației naționale.

Apreciem în mod deosebit contribuțiile științifice și didactice ale domnului academician Florin Gheorghe Filip, concretizate în numărul mare de cărți, articole și studii publicate în domeniul informaticii, științei calculatoarelor și automaticii.

Recunoscut pe plan național și internațional pentru activitatea științifică, academician Florin Gheorghe Filip s-a dedicat, în egală măsură, cercetării științifice și creării premiselor pentru consolidarea societății informaționale din România. Generații de doctoranzi și cercetători au avut șansa și privilegiul de a lucra cu un om de mare valoare morală și sufletească, un mentor care știe că, pe lângă competențele profesionale, tinerilor trebuie să li se dezvolte și caractere, pentru a fi demni de o carieră strălucită.“

Fragment din Mesajul Rectorului Universității Petrol-Gaze din Ploiești, prof. univ. dr. ing. Pascu Mihai Coloja.

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006