15.12.2008

 

Academia Română a aflat cu durere că, în ziua de 15 decembrie, s-a stins din viață a economistul american de origine română Anghel Rugină, membru de onoare al Academiei Române.

Recunoscut ca o personalitate de prestigiu internațional în domeniile finanțe, monedă și credit, pentru mulți o legendă vie, Profesorul Anghel Rugină s-a născut în anul 1913 și, în 1936, a absolvit Academia Comercială din București, unde, în 1942, și-a luat doctoratul cu o teză despre Dionisie Pop Marțian, după care și-a continuat studiile la Freiburg, obținând un al doilea doctorat cu o temă de teorie monetară.

A susținut cursuri la Universitatea din Portland-Oregon, la Niagara University și la Northeastern din Boston, unde a și rămas până în 1986. Este autor al numeroase lucrări de specialitate dintre care amintim doar „The integral democracy of tomorrow”, “Development o capitalism system, “A reorganization plan of the International Monetary Found”, “Programme de stabilization économique, financiére et sociale pour la France, “American Capitalism et a Crossroads” Membru al mai multor asociații internaționale de specialitate, Profesorul Anghel Rugină a fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1990.

Pentru bogata sa activitate științifică, distinsul profesor este recunoscut ca un eminent economist, un profund gânditor, un umanist și patriot, dornic să contribuie la refacerea economiei românești. O ilustrează studiile sale „Un miracol economic în România este încă posibil” (1993) și „Teoria și practica economică în epoca tranziției și după” (1994) ca și numeroasele sale vizite în România, conferințele pe care le-a susținut în fața studenților sau a specialiștilor. Cum aprecia acad. N.N. Constantinescu, indiferent dacă teoria sa este sau nu împărtășită, umanismul care o animă este cu totul exemplar, ca și dorința de a fi folositor pentru poporul din care se trage.

Într-un interviu din 2005, distinsul economist și-a exprimat dorința de a dona Academiei Române toată biblioteca sa și suma de 200.000 de dolari pentru instituirea unui premiu acordat pentru ideile noi aduse din domeniile economiei și științelor sociale din România.
 

26.11.2008

 

 

Academia Română anunță cu îndurerare că, în ziua de 26 noiembrie, s-a stins din viață dr. ing. Victor Toma, membru de onoare al Academiei Române, unul dintre pionerii construcției de calculatoare din România și din estul Europei.

Născut în anul 1922, Victor Toma a absolvit Facultatea de Mecanică și Electricitate, secția radiocomunicații a Institutului Politehnic din București, după care și-a continuat specializarea la Laboratorul de cercetări al concernului „Tesla” - Praga, luându-și doctoratul cu teza „Generarea controlată a impulsurilor în sisteme asincrone”.

Prin ani, a fost asistent la Institutul Politehnic București, șef de lucrări și șef de laborator la Institutul de Fizică Atomică Măgurele, director adjunct științific și șef de secție la Institutul de Tehnică de Calcul din București iar după pensionare și-a continuat activitatea la SIAT, București.

Cu o bogată activitate științifică, Victor Toma este primul constructor de calculatoare din țara noastră: CIFA-1, calculator electronic cu 1.500 tuburi electronice (1957), urmat de CIFA-2, cu 800 de tuburi electronice și CIFA-3, destinat Centrului de Calcul al Universității din București, CIFA-4 și VITOSHA, realizat în Bulgaria. În 1964, Victor Toma realiza primul calculator electronic cu tranzistori din România cu memorie pe ferite (CET-500) și, în 1967, tipul CET -501, cu numeroase perfecționări privind viteza, capacitatea memoriei operative și a echipamentelor periferice din configurație. Este autorul a șapte invenții brevetate dintre care amintim: releul electronic discriminator de tensiune, instrumente electronice pentru măsurarea radioactivității, generatorul controlat de impulsuri, sistemul de introducere a datelor pe discuri, sistemul de vot electronic ș.a. Mai adăugăm construirea unor sisteme de introducere a datelor pe discuri flexibile, (SIV-2.400), multiplicate industrial în peste 350 de exemplare, sisteme de editare pe bază de microcalculator pentru trecerea informației de pe bandă magnetică pe imprimare rapidă. În 1991 a elaborat prototipul pentru un sistem de numărare a voturilor, instalat la Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaților iar, în 1992-1993, a realizat sistemul electronic de votare pentru Senatul României. Între însemnatele sale contribuții teoretice cităm dezvoltarea teoriei generatorului de impulsuri de tip asincron și a conceptului de armare în electronică. Autor a cca. 50 de lucrări în care se includ comunicările prezentate la reuniuni științifice internaționale de la Dresda, Moscova, Roma, Budapesta, Namur.

Dr. Ing. Victor Toma a fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1993. Despre dr. ing. Victor Toma, Grigore Moisil scria, în 1973: „Construcția de calculatoare așa cum a fost ea făcută de inginerul Victor Toma a depășit granițele Institutului de Fizică al Academiei - Institutul de Fizică Atomică. A construit o școală pentru începuturile informaticii în țara noastră.”
 

28.10.2008

 

Academia Română anunță cu durere că, în ziua de 28 noiembrie, s-a stins din viață istoricul de naționalitate maghiară Jakó Zsigmond Pál, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în anul 1916, Jakó Zsigmond Pál și-a făcut studiile universitare la Facultatea de Litere și Filozofie din Budapesta și, în 1940, a luat doctoratul în istoria Ungariei, istoria Europei orientale și științe auxiliare ale istoriei iar în anul 1960 a devenit doctor docent. De-a lungul anilor, a fost preparator la Institutul de Istorie „Pázmány” din Budapesta, arhivist la Arhivele Statului din Budapesta, director al Arhivelor Muzeului Ardelean cin Clu, profesor la Facultatea de Istorie și Filologie a Universității din Cluj și, paralel, cercetător la Institutul de Istorie și Arheologie din Cluj. Este cunoscut ca specialist în istoria culturii și societăți medievale din Transilvania, în științele auxiliare ale istoriei, îndeosebi în sigilografie și filigranologie, editare de izvoare latine diplomatic ș.a. A elaborat numeroase lucrări și studii referitoare la scrierea latină în evul mediu, la paleografia și sigilografia medievală din Transilvania, la organizarea cancelariei voievodale ardelene în sec. XVI, la morile de hârtie și tipografie din Transilvania, la biblioteca lui Timotei Cipariu dintre care amintim: „Comitatul Bihor înaintea devastării lui de către turci”, „Les débutes des l’ècriture dans les couches laïques de la société fèodale en Transylvanie”, „Începuturile scrisului în păturile laice din Transilvania”, „Cercetări arheologice la cetatea Grădițtea Muncelului în anii 1803-1804”, „Bibliografia lui T. Cipariu”, „Codicile latine din biblioteca lui T. Cipariu”, „Scriere latină din evul mediu”, „Scrierea, latină în evul mediu”, „Despre cercetările privind începuturile intelectualității din Transilvania”, „Societate, biserică, cultură. Studii privind istoria Transilvaniei”,, Documente privind istoria României”.

Pentru contribuțiile sale științifice, Jakó Zsigmond Pál a fost ales membru onorific al Academiei de Științe din Ungaria și al Societății Maghiare de Istorie , a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Ráday Akadémia și al Universității „Eötvös Loránd” din Budapesta și fost distins cu premiile „Szèchényi-dij” și „pro Scientia Hungarica”. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1996.
 
 

22.10.2008

 

Academia Română anunță cu durere că, în ziua de 22 octombrie, s-a stins din viață biologul Nicolae Boșcaiu, membru titular al Academiei Române.

Născut în anul 1925, acad. Nicolae Boșcaiu a absolvit cursurile Secției de științe naturale a Facultății de Științe de la Universitatea din Cluj-Napoca, devenind, în 1971, doctor în biologie. De-a lungul anilor, a ocupat diferite funcții: muzeograf principal la muzeul din Lugoj, cercetător științific și mai târziu președinte la Subcomisia Monumentelor Naturii din cadrul Filialei Cluj-Napoca, cercetător la Centrul de Cercetări Biologice la Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, bibliotecar principal la Filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei Române, redactor șef la „Revista română de biologie. Seria Botanica. Din 1990 a devenit secretar științific al Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române.

În bogata sa activitate de cercetare științifică, s-a orientat spre mai multe direcții cum sunt: taxonomie, floristică și fitosociologie, fitogeografie, istoria botanicii ș.a., abordând unele direcții inedite. În domeniul ocrotirii naturii, s-a preocupat îndeosebi de protecția genofondului și a asociațiilor vegetale reușind să înființeze noi rezervații naturale în diferite județe din Transilvania. Dintre cele peste 270 de lucrări publicate singur sau în colaborare, în țară și paste hotare amintim: „Flora și vegetația munților Țarcu, Godeanu și Cernei”, distinsă cu premiul „Emanoil Teodorescu al Academiei Române, „Biogeografie în perspectivă genetică și istorică” (în colab.), „Biogeographie. Fauna und Flora der Erde und ihre Geschtliche ntwicklung”( în colab.), la care se adaugă și îngrijirea unor volume editate de Filiala Cluj-Napoca.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1990 și, titular în anul 1991. A fost membru al Asociației Internaționale de Fitosociologie, președinte al Asociației Române de Fitosociologie.
 

08.10.2008

 

 

Comunitatea academică din țara noastră este profund îndurerată de vestea că, în ziua de 8 octombrie, s-a stins din viață, în SUA, biologul și medicul american de origine română George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel, membru de onoare al Academiei Române.

Născut la Iași, la 19 noiembrie 1912, George E. Palade a absolvit Facultatea de Medicină din București, unde, în 1940, și-a susținut teza de doctorat „Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie comparată”. În 1943 a devenit, prin concurs, conferențiar la Catedra de anatomie a Facultății de Medicină din București. În anul 1946 a plecat în SUA ca „visiting profesor” la Institutul Rockefeller pentru cercetări medicale și, în 1952 a obținut cetățenia americană, urmând o strălucită carieră universitară, devenind, în 1961 șef al Departamentului de Biologie Celulară al Institutului „Rockefeller” iar din 1972 profesor de bilogie celulară la Yale University. În 1952 a creat „Fixatorul Palade” pentru microscopia electronică, după care a urmat șirul altor mari realizări științifice care au culminat, Premiul Nobel. Între contribuțiile sale amintim descoperirea organitelor implicate în sinteza proteinelor, numite în literatura de specialitate „granule Palade”. În domeniul medical, investigațiile sale s-au orientat asupra structurii și funcțiilor de transport ale pereților sangvini. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în numeroase lucrări, studii, comunicări, rapoarte apărute în reviste de prestigiu din întreaga lume, acum intrate în istoria bilogiei și medicinii.

Recunoscut unanim ca unul dintre creatorii biologiei celular moderne, George E. Palade a fost ales membru al unor prestigioase instituții științifice internaționale. În 1999, la San Diego, i s-a dedicat un simpozion științific internațional și, cu acest prilej, s-a decis ca Universitatea din California să constituie “ The George E. Palade Fellowship Fund”. A fost ales membru al Academiei de Arte și Științe din New York, al Academiei Americane de Științe și a fost distins cu premiile „Passano”, „Hurwitz” și Medalia pentru Știință. În 1974, împreună cu Albert Claude de la Universitatea liberă din Bruxelles și prof. Christian de Duve de la Universitatea „Rockeffeler” din New York, George E. Palade a fost distins cu Premiul Nobel pentru medicină, pentru „descoperirile lor privind organizarea structurală și funcțională a celulei”, considerându-se că cei trei laureați au revoluționat biologia celulară „mai ales al componenților citoplasmei a căror cunoaștere s-a schimbat complet sub impulsul pe care ei l-au dat în ultimii treizeci de ani”.

A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 1975 și a revenit adesea în țară, sprijinind activitatea de cercetare din domeniul biologiei celulare din țara noastră. În 1994 a fost numit consilier al președintelui Academiei Române. Pentru întreaga sa activitate științifică, în 2007, președintele Traian Băsescu l-a distins cu Ordinul Steaua României în grad de Colan.
 

16.09.2008

 

Academia Română anunță cu profundă îndurerare că, în ziua de 16 septembrie, a încetat din viață prof. univ. Dan Horia Mazilu, membru corespondent al Academiei Române, directorul general al Bibliotecii Academiei Române.

Născut în 1943, Dan Horia Mazilu făcut cursurile liceului „N. Bălcescu” din Pitești, apoi ale Facultății de limbi slave a universității din București, luându-și doctoratul, în 1972, cu teza „Udriște Năsturel”.

A urmat treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor la Catedra de Istoria Literaturii Române a Universității din București, prodecan și decan al Facultății de Litere.

În ani, a fost lector de limbă și literatură română la Universitatea din Sofia și profesor invitat la Institutul de Romanistică a Universității din Viena. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 2001 iar, din 2006, a fost director general al Bibliotecii Academiei Române, funcție pe care a onorat-o până în ultimele zile ale vieții.

Prof. Dan Horia Mazilu s-a dedicat cu aceiași dăruire și râvnă cărturărească și istoriei și teoriei literare, cu o aplecare aparte spre literatura medievistică, evoluând spre istoria mentalităților: Dintre numeroasele sale lucrări și studii amintim: „Barocul în literatura română din sec. al XVII-lea”, „Varlaam și Ioasaf” „Istoria unei cărți”, „Literatura română în epoca renașterii”, „Proza oratorică în literatura română veche”, „Recitind literatura română veche”, „Petre Movilă. Un reper românesc pentru europenizarea Estului”, „Cronicari moldoveni”, „Introducere în opera lui Antim Ivireanu”, „O istorie a blestemului”, „Dimitrie Cantemir, un prinț al literelor”, „Noi printre ceilalți sau despre literatura peregrinilor”, „Dracula pe care Occidentul l-a ratat”, „Voievodul dincolo de tron”. A editat volumele „Cronicarii moldoveni”, „Cronicarii munteni”, „Din vechimea și continuitatea românilor. Istoricii Școlii ardelene” . De curând, la Editura Polirom a apărut cartea sa „Văduvele sau despre istorie la feminin”. Într-un recent interviu, mărturisea că avea în gând să scrie despre opera lui Dimitrie Cantemir într-o nouă viziune…

Prin stingerea din viață a prof. Dan Horia Mazilu, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinși dintre membrii săi, un profesor de vocație, un cercetător de excepție care a lăsat literelor române o operă ce se înscrie în tradiția marilor noștri cărturari.
 

02.08.2008

 

Academia Română anunță cu profundă durere că, în ziua de 2 august, a încetat din viață fizicianul Radu Grigorovici, membru titular al Academiei Române.

Născut în anul 1911, acad. Radu Grigorovici a absolvit liceul „Aron Pumnul și apoi Facultatea de Științe din Cernăuți, luându-și licența, în 1933, în științe chimice și fizice. În 1938 și-a luat doctoratul cu teza „Potențialul disruptiv în vapori de mercur” și, în 1958, a devenit doctor docent. Și-a început cariera universitară la Facultatea de Științe din Cernăuți și a continuat la Facultatea de Științe și apoi la Facultatea de fizică din București. 

În timp, a îndeplinit mai multe funcții științifice dintre care amintim pe aceea de șef al Secției de semiconductori și director adjunct la Institutul de Fizică al Academiei Român, apoi Institutul de Tehnologia Materialelor de la Măgurele, lector la Institutul Internațional de Fizică Teoretică de la Trieste, la Școala de vară de Semiconductori Amorfi a Universității scoțiene Aberdeen și profesor invitat la Universitatea „P&M Curie” din Paris. În activitatea de cercetare a abordat domenii diverse cum sunt fizica descărcărilor electrice în gaze, realizând primele determinări de potențial disruptiv în vapori de mercur; demonstrarea mecanismului tehnic al torței de înaltă frecvență; analiza spectrală în flacără, în care a dezvoltat metode noi de analiză cantitativă a metalelor alcaline și alcalino-pământoase; sisteme de mărimi și unități fizico-fiziologice, domeniu în care a realizat prima prezentare unitară a tuturor sistemelor existente; fenomene optice și de transport în straturi metalice subțiri dezordonate și neuniforme, semiconductori amorfi, în care a realizat lucrări de pionierat despre structura proprietăților optice și de transport ș. a. Rezultatul cercetărilor sale s-a concretizat în elaborarea a numeroase lucrări editate în limba română și în limbi de circulație internațională.

Recunoașterea meritelor științifice ale acad. Radu Grigorovici a fost atestată de alegerea ca membru al societăților de fizică din România, Franța, SUA, al Comisiei de Semiconductori a Uniunii Internaționale de Fizică Pură și Aplicată, al Academiei de Științe din Republica Moldova și ca membru în comitetul de redacție a unor prestigioase reviste de specialitate. A fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, cu medalia pentru promovarea științei a Institutului de Fizică Teoretică a Academiei de Științe Ungare, membru de onoare al Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina și cetățean de onoare al municipiului Rădăuți. În anul 2000, a fost decorat cu ordinul „Steaua României” în grad de mare ofițer. În anul 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, membru titular în anul 1990 și vicepreședinte al acestui înalt for cultural și științific între 1990-1994.

Prin stingerea din viață a acad. Radu Grigorovici, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinși dintre membrii săi, cu o valoroasă contribuție științifică, cu o remarcabilă ținută intelectuală și morală.
 

15.04.2008

 

Academia Română anunță cu adâncă tristețe că, în ziua de 15 aprilie, s-a stins din viață inginerul Dan Mateescu, membru titular al Academiei Române.

Născut în 1911, acad. Dan Mateescu a absolvit liceul “Știrbei Vodă” din Călărași, continuându-și studiile universitare la celebra universitate Charlottenbrg din Berlin, optând pentru domeniul construcțiilor. Întors în țară, în 1935, a fost angajat la Uzinele și Domeniile Reșița, începându-și aici o strălucită activitate în domeniul construcțiilor metalice, continuată și la Bocșa unde a înființat și condus o fabrică de poduri și construcții metalice. În anul 1948 s-a transferat la Timișoara ca șef al Catedrei de poduri de la Facultatea de Construcții a Politehnicii abia înființate, conducând, în același timp, Centru de Studii și Proiectare pentru Combinatul Siderurgic din Hunedoara.

 Ca profesor și decan a contribuit la dezvoltarea învățământului superior de construcții din Timișoara înființând specializările de căi ferate, drumuri și poduri, arhitectură și instalații în construcții și primul Laborator de construcții metalice din țară.

Activitatea de cercetare a acad. Dan Mateescu a fost orientată spre soluționarea celor mai importante probleme din domeniul construcțiilor, între care se remarcă studiile și proiectele pentru Pavilionul central Romexpo din București, structurile metalice ale centralelor hidroelectrice de la Porțile de Fier I și II, acoperișurile reticulare pentru sălile de sport din Timișoara, Arad, Râmnicu Vâlcea, halele laminoarelor de la Reșița, halele de turnătoria de fontă CUG din Iași ș.a.

Activitatea didactică, științifică și inginerească se regăsește în cele peste 200 de articole publicate în reviste de specialitate din țară și de peste hotare și 18 volume de cursuri și tratate, dintre care s-au remarcat “Construcții metalice speciale” și “Clădiri speciale înalte cu schelet de oțel”.

Recunoașterea meritelor științifice și didactice ale acad. Dan Mateescu este atestată de numeroasele distincții între care numirea ca membru al Structural Stability Research Council, ca doctor Honoris Causa al universităților tehnice din București, Cluj și Timișoara, cetățean de onoare al municipiului Timișoara ș.a. În 1974 a fost ales membru titular al Academiei Române și, între 1976-1992, a ocupat funcția de președinte al Filialei Timișoara a Academiei Române între 1976-1992, după care a fost președinte de onoare al acesteia.

Prin dispariția acad. Dan Mateescu, Academia Română și învățământul superior suferă o grea pierdere.

 

15.04.2008

 

Comunitatea academică a aflat cu tristețe că, în ziua de 15 aprilie, s-a stins din viață criticul și istoricul de artă Dan Grigorescu, membru titular al Academiei Române.

Născut în 1931, acad. Dan Grigorescu a urmat cursurile Facultății de Filologie (Secția de limbi romanico-germanice) a Universității din București și, în 1969, și-a luat doctoratul în literatură comparată cu teza “Shakespeare în cultura română modernă”.

A fost redactor la Secția clasici ai literaturii universale la Editura pentru literatură și artă, muzeograf la Muzeul de Artă, redactor șef al Sectorului de artă plastică, teatru, cinema la Editura Meridiane. În 1962 a fost numit asistent la Catedra de Literatură universală a Facultății de Filologie a Universității bucureștene, ajungând șef al Catedrei de literatură comparată. A îndeplinit funcțiile de director al Bibliotecii Române din New York, redactor șef al revistei “Arta”, director al Institutului de literatură “G. Călinescu” al Academiei Române, ș.a.

De timpuriu s-a consacrat studiilor istorico-literare, teoriei și istoriei artei după un program ale cărui etape pot fi reperate lucrările publicate de-a lungul anilor. A început cu monografii ale unor scriitori anglo-saxoni pentru ca apoi interesul său să fie orientat spre problemelor istoriei artei românești și universale. La ceasul despărțirii rememorăm doar câteva dintre scrierile sale de referință: “Trei pictori români în Revoluția de la 1848”, “Expresionismul”, “Cubismul”, “Arta americană”, “Ion Pacea”, “Ion Gheorghiu”, Ion Sălișteanu”, “Brăduț Covaliu”, “Brâncuși și secolul său”, “Dicționarul avangardelor” ș.a. Lucrarea “Istoria unei generații pierdute: expresioniștii” a fost premiată de Academia Română. A îngrijit o serie de ediții: Alice Voinescu, “Întâlnire cu eroi din literatură și teatru” sau Petru Comarinescu, “Kalokagathon”, opere lui Byron. Ca primul comparatist român autor al unor studii de iconologie, Dan Grigorescu a elaborat lucrări cum sunt: “Constelația gemenilor. Studiu de iconologie”, “Aventura imaginii”. La acestea se adaugă numeroase articole și studii publicate în revistele de cultură. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române și membru titular în 2004.

Cu stingerea din viață a acad. Dan Grigorescu, Academia Română pierde pe unul dintre cei mai distinși dintre membrii săi, care și-a onorat titlul cu o exemplară exigență și responsabilitate pentru cuvântul scris sau rostit. 
 

05.03.2008

 

Comunitatea academică anunță cu durere că în ziua de 5 martie s-a stins din viață inginerul chimist Radu Tudose, membru corespondent al Academiei Române.

Născut în anul 1928, Radu Tudose a făcut studiile liceale la Rădăuți și cele universitare la Facultatea de Chimie industrială din Iași În anul 1965 a devenit doctor inginer în specialitatea inginerie chimică – operații și utilaje în industria chimică și în 1971 doctor docent. A îmbinat armonios activitatea didactică și cea de cercetare, urcând treptele ierarhiei universitare, ajungând șef al Catedrei de inginerie chimică la Institutul Politehnic din Iași. Cercetările sale au fost orientate spre studiul fenomenelor și utilajelor de transfer de impuls, căldură și masă și s-au concretizat în peste 300 de lucrări și 102 invenții. Astfel, a editat monografiile “Procese și utilaje în industria de prelucrare a compușilor macromoleculari”, “Procese, operații, utilaje în industria chimică”, “Reologia compușilor macromoleculari”, “Ingineria proceselor fizice în industria chimică. Fenomene de transfer” ș.a. A brevetat o serie de noi utilaje și a desfășurat o intensă activitate de dotare a laboratoarelor cu utilaje necesare cercetărilor, mare parte dintre ele fiind concepute și construite de el. A participat la numeroase expoziții naționale de inventică, la care a obținut patru premii I și trei premii II, iar la expozițiile internaționale de la Bruxelles și Iași a fost distins o medalie de aur, două de argint și una de bronz.

Prin stingerea din viață a ing. dr. Radu Tudose, Academia Română pierde pe unul dintre cei mai distinși specialiști în ingineria chimică, un distins profesor care a contribuit la formarea unui mare număr de specialiști pentru care a fost și va rămâne un model.

 

22.01.2008

 

Academia Română anunță cu îndurerare stingerea din viață, în ziua de 22 ianuarie, a compozitorului și muzicologului Ștefan Niculescu, membru titular al Academiei Române.

Născut la 31 iulie 1927, acad. Ștefan Niculescu a absolvit cursurile Academiei Regale de Muzică și Artă Dramatică, Institutul de Construcții Civile și Conservatorul de Muzică “Ciprian Porumbescu” din București. După stagii de perfecționare muzicală la Darmstadt și München, a fost cercetător la Institutul de Istoria Artei, apoi conferențiar și profesor de compoziție și analiză muzicală la Universitatea de Muzică din București. Director fondator al “Săptămânii internaționale a muzicii noi”, Ștefan Niculescu a fost profesor invitat la Sorbona și la Cursurile de vacanță din Darmstadt. Autor a peste 70 de compoziții în aproape toate genurile muzicale (simfonic, cameral, vocal-simfonic, coral, operă, muzică de scenă, film ș.a.), acad. Ștefan Niculescu a contribuit la apariția primei mișcări de avangardă muzicală din anii 1950-60. Studiul creației enesciene și a unor culturi tradițional l-a condus la o reformulare a tehnicii sale componistice și la folosirea unor elemente de matematică modernă. În ultima vreme s-a preocupat de armonizarea diferitelor tendințe opuse, unele dintre lucrările sale tinzând spre o nouă formă de muzică sacră, printr-o transfigurare a tradițiilor bizantine, gregoriene și ale altor culturi. Urmând aceste etape ale evoluției sale componistice amintim: “Trio de coarde”, Simfonii pentru 15 soliști”, “Aforisme de Heraclit pentru 20 voci soliste”, “Unison I și II pentru orchestră”, Simfonia a II-a “Opus Dacicum”, Simfonia a IV “Deisis”, Simfonia a V “Litanii”, “Psalmus pentru 6 voci”. Ca muzicolog, acad. Ștefan Niculescu este autorul a cca. 200 de studii și articole apărute în țară și peste hotare, consacrate cu deosebire creației enesciene, avangardei, eterofoniei, sintaxei muzicale și propriilor creații. Ca recunoaștere a valorii contribuțiilor sale componistice, a fost destin cu numerose premii: Premiul “George Enescu” al Academiei Române, Premiul Academiei Franceze, Premiul “Heder” ș.a. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1993 și titular în anul 1996.

Cu plecarea la cele veșnice a acad. Ștefan Niculescu, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai reprezentativi compozitori contemporani, un gânditor profund, ale cărui creații rămân înscrise în istoria muzicii românești și universale.

 

16.01.2008

 

Comunitatea academică a aflat cu întristare vestea stingerii din viață, în ziua de 16 ianuarie 2008, a lingvistului Sorin Stati, membru de onoare al Academiei Române din străinătate.

Născut la 1 februarie 1932 la București, Sorin Stati a absolvit Facultatea de Filologie, Secția clasică și, în 1967, și-a luat doctoratul cu o teză de lingvistică generală despre sistemul sintactic. În 1975 și-a susținut doctoratul la Sorbona cu teza “Le système sémantque des adjectifs dans les langues romanes”. Între 1956-1971 a susținut o intensă activitate didactică la Catedra de lingvistică generală și Filologie clasică a Facultății de Filologie din București. În 1970 a fost numit director al Laboratorului de semiotică a Universității din București. Din anul 1971, Sorin Stati s-a stabilit în Italia, obținând cetățenia în 1978. Timp de cinci ani, a predat limba și literatura română la Facultatea din Padova și, paralel, cursuri de limba română la Facultatea de Litere a Universității din Veneția. Din 1978 a fost “professore incaricato” la Facultatea de Litere și Filosofie din Bologna și, din 1990, cursul de lingvistică generală și aplicată la Școala Superioară de Interpreți și Traducători din Forli.

Ca cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române a colaborat la redactarea “Dicționarului limbii române”, “Dicționarul ortoepic și de punctuație”, “Gramaticii limbii române” ș.a. Dintre numeroasele sale lucrări și studii menționăm: “Limba latină în inscripțiile din Dacia și Scythia Minor”, “Introducere în lingvistica matematică”, “La sintassi”, “Cinque miti parola. Lezione di lessicologia testuale”, “Principi di teoria dell’argomentazione”.

În semn de recunoaștere a valorii contribuțiilor sale, a fost ales membru al mai multor societăți științifice de specialitate și membru corespondent al Academiei din Bologna. A fost ales membru de onoare din străinătate al Academiei Române în anul 1993.

Prin trecerea în eternitate a prof. Sorin Stati, comunitatea intelectuală românească pierde pe unul dintre cei mai distinși dintre membrii săi, ale cărui contribuții au îmbogățit lingvistica românească și italiană. 

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006