29.08.2007

Comunitatea academică a primit cu profundă întristare vestea stingerii din viață, în ziua de 29 august a distinsului om politic, orientalist și jurist francez Pierre Auguste Joseph Messmer, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în 1916, Pierre Messmer a fost diplomat al Școli Naționale de Limbi Orientale (1936), doctor în drept (1939), ofițer de carieră și participant activ la luptele pentru eliberarea Franței, în expedițiile de la Dakar și Gabon și în campaniile din Eritreea, Siria, Libia și Tunisia.

Numit, în 1944, comandant al forțelor libere din Londra, Pierre Messmer a participat la debarcarea din Normandia. După sfârșitul celui de al doilea război mondial i-au fost încredințate înalte funcții în administrarea Franței de peste mări cum sunt: secretar general al Comitetului interministerial din Indochina (1946), director de cabinet al Înaltului Comisariat din Indochina (1947-48), guvernator al Mauritaniei (1952-1954), director de cabinet al ministrului Franței dincolo de mări (1956), înalt comisar al Republicii Camerun (1956-1958), al Africii Ecuatoriale(1958) și al Africii Occidentale Franceze (1958-1959). Între 1960-1969 a ocupat portofoliul Apărării iar între 1972-1974 a fost prim-ministru al Franței.

De-a lungul timpului, Pierre Messmer a fost ales deputat de Mosella (1968-1988), primar de Sarrebourg (1971-1989), președinte al Consiliului regional al Lorenei (1978-1979) ș.a.

Este autorul unor valoroase lucrări între care menționăm doar: “Le règime administratif des emprunt coloniaux”, “Le service militaire”, “Histoire de Sarrebourg” (în colab.), “Les écrits militaire de Charles de Gaulle (în colab) ș.a.

Membru al Academiei Franceze din 1988, secretar perpetuu al Academiei Morale și Politice, distins cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare, cu Crucea de Război, Medalia Rezistenței cu Rozetă, Pierre Messmer a fost ales, în anul 2000, membru de onoare al Academiei Române.

Prin dispariția lui Pierre Messmer, personalitate remarcabilă a vieții politice și intelectuale europene și mondiale, Academia Română pierde pe unul dintre cei mai distinși dintre prietenii săi, de numele căruia se leagă unele dintre cele mai frumoase pagini din istoria relațiilor de colaborare dintre cele două comunități academice.
 

06.08.2007

Acad. Cristofor Simionescu

(1920-2007) 

În ziua de 6 august s-a stins din viață acad. Cristofor Simionescu, personalitate de  prestigiu a chimiei românești.

 

Născut în anul 1920, acad. Cristofor Simionescu a urmat cursurile Facultății de Chimie Industrială la Iași, luându-și doctoratul, în 1948, cu teza “Contribuții la cunoașterea uleiurilor vegetale indigene”. A parcurs toate treptele ierarhiei universitare, ajungând rector al Institutului Politehnic “Gh. Asachi” din Iași (1956-1970), șef al Secției de Chimie Macromoleculară și apoi director al Institutului de Chimie Macromoleculară “Petru Poni” din Iași. Paralel cu activitatea didactică, acad. Cristofor Simionescu a desfășurat și o bogată activitate de cercetare științifică în domenii ale chimiei organice și macromoleculare, chimiei lemnului și stufului, chimiei și tehnologiei celulozei, chimiei polizaharidelor, mecanochimiei polimerilor, plasmochimiei, sintezei și studiului unor precursori ai materiei vii ș.a.  Rezultatele cercetărilor sale au fost prezentate în numerose studii și lucrări din care menționăm: “Chimia stufului”, “Mecanochimia compușilor macromoleculari”, “Chimia lemnului și a celulozei”, “Tratat de chimia compușilor macromoleculari”, “Chimia algelor marine”, “Implicații bioenergetice ale coloranților”. La acestea se adaugă lucrări despre istoria chimiei, despre relația dintre știință și filosofie și numerose articole publicate în revistele de cultură din țara noastră.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1955, membru titular în 1963, fiind președinte al Filialei Iași (1963-1974 și 1989-2001) și vicepreședinte al Academiei Române între anii 1974-1990.  De asemenea, a fost membru de onoare al Academiei de Științe din Chișinău, al Academiei Ungare de Științe, membru al Academiei Internaționale de Știința Lemnului, al Academiei Europene de Științe și Arte, al Societăților de Chimie  din Franța și Statele Unite ale Americii. A fost distins cu Medalia de aur a Societății Americane de Chimie și Ordinul Național “Steaua României” în  grad de Mare Ofițer.

Acad. Cristofor Simionescu a fost un mare om de știință care a contribuit la dezvoltarea ingineriei chimice românești,  profesor de excepție care a format numeroși specialiști, om care a încercat, în vremuri grele,  să apere cercetarea românească.

 

30.07.2007

 

Comunitatea academică a primit cu profundă îndurerare plecarea spre veșnice a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în 1915, PF Teoctist (Teoctist Arăpașu) a urmat cursurile seminarelor de la Mănăstirile Neamț și Cernica, intrând în monahism în 1935 la Mănăstirea Bistrița-Neamț.

A absolvit Facultatea de Teologie și Facultatea de Litere și Filosofie, urmând treptele de cleric și slujitor, fiind hirotonit ieromonah și hirotisit arhimandrit.

Prin ani a îndeplinit mai multe funcții, ajungând, în 1950, episcop vicar patriarhal, cu titlul “Botoșeneanul”, înscăunat ca episcop de Arad, în 1962, arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, 1973-77, arhiepiscop și mitropolit al Moldovei și Sucevei, locțiitor de mitropolit al Ardealului.

În 1986, după moartea patriarhului Justin, PF Teoctist a devenit patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cei peste 20 de ani de patriarhat, PF Teoctist a desfășurat o bogată activitate de reconstruire, renovare și conservare a unor monumente istorice și de artă, ctitorind, între altele, o biserică în satul său natal.

Ca teolog, a susținut opera editorială a Bisericii Ortodoxe Române, publicând și o serie de lucrări personale dintre care amintim: “Mitropolitul Iacob Putneanul, făclier al Ortodoxiei Românești, al năzuințelor de unitate națională și de afirmare a culturii române”, “Sfântul Vasile cel Mare în evlavia credincioșilor ortodocși români”, “Mitropolitul Dosoftei, ctitor al limbajului liturgic românesc, patru volume de predici și studii, continuate cu “Pe treptele slujirii creștine” (12 volume), “Slujind altarul străbun”.

Ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, PF Teoctist a promovat relații cu toate Bisericile creștine, între acestea vizita, în 1999, a Suveranului Pontif Ioan Paul al II-lea, urmată, în 2002, de vizita prea Fericirii Sale la Vatican. Reprezentant de prestigiu al ecumenismului românesc, a făcut parte din mai multe delegații sinodale care au vizitat alte biserici, după cum a făcut numerose vizite la parohii românești de peste hotare.

În anul 1999 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Prin trecerea la cele veșnice a PF Patriarh Teoctist, Academia Română pierde pe unul dintre cei mai distinși membri ai săi, a cărui amintire va rămâne de neșters pentru înțelepciunea și blândețea sa pline de har.

Dumnezeu să-l odihnească!
 

04.06.2007

 

Academia Română anunță cu profundă durere că, în ziua de 4 iunie, s-a stins din viață prof. dr. ing. Alexandru Timotin, membru titular al Academiei Române.

Născut la Iași în anul 1925, acad. Alexandru Timotin a urmat cursurile Facultății de Electromecanică a Institutului Politehnic din București, luându-și doctoratul, în anul 1958, cu teza “Proprietăți dinamice ale câmpului electromagnetic macroscopic în medii oarecare”.

Între 1948-53 a lucrat în proiectare și cercetare de emițătoare și radio-relee la Radiodifuziune și Ministrul Telecomunicațiilor. Din 1949 a început să desfășoare o bogată activitate didactică ajungând profesor titular la Catedra de electrotehnică la Institutul Politehnic din București, la Facultatea de Electronică și Telecomunicații și la filiera francofonă a Departamentului de științe inginerești de la același Institut. A fost profesor invitat la Universitatea Paris VI, unde a predat cursul “Fenomene tranzitorii în câmpul electromagnetic”.

Activitatea sa științifică este sintetizată în peste o sută de lucrări, editate în limba română și în limbi de circulație internațională, în care a abordat teme de electrotehnică teoretică așa cum sunt: energia și forțele electromagnetice, fundamentarea strict cinematică a relativității restrânse și a electrodinamicii relativiste, teoria parametrilor tranzitorii ai circuitelor electrice (distinsă cu premiul “Traian Vuia” al Academiei Române), propagarea undelor pe linii cu pierderi, câmpul electrodifuziv, structura tezaurelor de concepte științifice ș. a.

Acad. Alexandru Timotin a fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1991 și membru titular în anul 1999.

Prin dispariția acad. Alexandru Timotin, comunitatea științifică pierde pe unul dintre cei mai distinși dintre membrii săi, ale cărui contribuții sunt înscrise în istoria științei românești, un profesor de vocație și un om de o nobilă distincție intelectuală.

Dumnezeu să-l ierte!
 

03.05.2007

 

Comunitatea academică a primit cu tristețe vestea stingerii din viață, în ziua de 3 mai, a inginerului Nicolae Patraulea, membru titular al Academiei Române.

Născut în anul 1916, acad. Nicolae Patraulea a urmat cursurile Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, apoi ale Școlii de ofițeri de aviație, Școlii superioare de aeronautică din Paris și ale Școlii Politehnice din București iar în 1943
a obținut diploma de inginer electromecanic, specialitatea aeronautică. 

Între 1941-1944 a participat la război ca pilot de vânătoare, fiind distins cu ordinul “Coroana României” și cu “Virtutea militară” cu spade, clasa “Crucea de aur”. În 1967 își susține doctoratul cu teza “Hiperstutenția aripilor de avion”. 

A îmbinat cu măiestrie activitatea didactică – ajungând profesor la Academia Tehnică Militară – și aceea de cercetător. Principalele preocupări au fost orientate asupra aerodinamicii mișcărilor conice în regim supersonic, teoriilor liniarizate ale unei clase de mișcări, pe care a denumit-o “cu dâre aproape rectilinii”, asupra mișcării fluidelor prin suprafețe permeabile cu aplicații le teoria aripii. 

Dintre contribuțiile sale amintim teoria neliniarizată pentru suprafețe permeabile cu aplicații și teoria aerodinamică a parașutei. Rezultatele cercetărilor sale au fost prezentate în peste o sută de cărți, studii, memorii, rapoarte, comunicări. 

A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1963 și titular în anul 1990, fiind președintele Comisiei de aeronautică a Academiei Române.

Comunitatea științifică resimte ca o grea pierdere plecarea în lumea umbrelor a acad. Nicolae Patraulea, un cercetător și profesor de excepție care și-a onorat calitatea de membru al Academiei Române cu valoroase contribuții înscrise în tradiția științifică românească.

Dumnezeu să-l ierte!
 

17.04.2007

 

Academia Română anunță cu întristare că, în ziua de 17 aprilie, s-a stins din viață fizicianul Ioan Ursu, membru titular al Academiei Române.

Născut în anul 1928 la Cluj, acad. Ioan Ursu a absolvit Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din Cluj, luându-și doctoratul, în 1956, cu teza “Efecte magneto-mecanice la Oxigen”.

Și-a continuat pregătirea științifică în domeniul rezonanței magnetice electronice și nucleare în SUA, URSS, Marea Britanie, Elveția și RDG, desfășurând de-a lungul anilor, o bogată activitate didactică și științifică, îndeplinind o serie de funcții dintre care amintim prorector al Universității din Cluj, director al Institutului de Fizică Atomică din București, președintele Comitetului de Stat pentru Energia Nucleară, președinte și apoi vicepreședinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie.

În cercetările sale științifice s-a preocupat de studiul materialelor nucleare, interacțiunea radiațiilor nucleare cu solidul, combustibili nucleari specifici ș. a. Între acestea se remarcă descoperirea efectului de îmbogățire izotopică a uraniului în rezonanța magnetică și în unele probleme legate de tehnologia nucleară ș. a. Rezultatele obținute au fost publicate în lucrări de referință apărute în țară și peste hotare. Recunoașterea contribuțiilor sale este atestată și de alegerea ca membru al unor prestigioase asociații științifice internaționale cum sunt: Societatea Americană de Fizică , Consiliul științific al Institutului Unificat de Cercetări Nucleare de la Dubna, Societatea Europeană de Fizică, Societatea Americană Nucleară, Academia Europeană de Științe.

Comunitatea academică resimte stingerea din viață a acad. Ioan Ursu ca o grea pierdere, opera sa științifică rămânând o pagină a istoriei științei românești iar ținuta sa intelectuală și morală ca model de rezistență într-o istorie vitregă.

Dumnezeu să-l ierte!
 

18.03.2007

 

Profund îndurerată, Academia Română anunță că, în ziua de 18 martie, sculptorul Ovidiu Maitec, membru al Academiei Române, personalitate marcantă a vieți noastre culturale, a plecat spre cele veșnice.

Născut la Arad în anul 1925, Ovidiu Maitec a absolvit Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din București și a fost asistent la Catedra de anatomie artistică a Institutului de Artă și profesor la Școala medie de Artă din București.

Și-a început bogata carieră expozițională la vârsta de 28 de ani, impunându-se ca un artist de excepție, înzestrat cu o efervescentă forță interioară, înțelept filtrată într-o expresie elaborată și lucidă, care, cum se apreciază, anunța mișcarea de reactualizare a civilizației lemnului în spațiul românesc și european.

Deși a lucrat cu o egală măiestrie în piatră și metal (Coloana cu aripi, Televiziune, Meșterul Manole, Eminescu, Pădureanca ș.a.) Ovidiu Maitec a apreciat, îndeosebi după ceea ce numea “ruptura”, lemnul, care “poate deveni partener de dialog, îți răspunde dacă ești priceput sau dacă te împrietenești cu el”. A fost ca începutul unei “comunicări” din care s-a ivit o mirifică lume arhetipală. A creat o nouă școală în sculptura românească. 

Apreciat în țară și peste hotare, Ovidiu Maitec a participat la numeroase expoziții personale sau de grup în peste 30 de țări ale lumii. Multe dintre lucrările sale sunt în colecții particulare sau publice (Muzeul de artă modernă din Sidney, Galeria națională din Köln, în muzee din Londra, Cambridge etc.) A fost ales membru al Academiei Române în 1992 și membru titular în 1999.

Prin dispariția din spațiul imediat a sculptorului Ovidiu Maitec, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinși membri, un artist a cărui operă îmbogățește patrimoniul cultural românesc și pe cei care îl vor regăsi în nesfârșirea spațiului artistic căruia i-a dăruit noi dimensiuni.

Dumnezeu să-l ierte!
 

16.02.2007

 

Cu profundă durere Academia Română anunță că, în ziua de 16 februarie, acad. Virgil Cândea, după o grea suferință, ne-a părăsit, plecând spre cele veșnice.

Născut în 1927, acad, Virgil Cândea a făcut cursuri universitare de drept, filosofie și teologie la București, luându-și doctoratul, în 1970, cu teza „Filosofia lui Dimitrie Cantemir”. 

Cu o reală vocație de cercetător, cu o erudiție renascentistă și o nobilă modestie, acad. Virgil Cândea lasă moștenire o bogată operă, însumând peste două sute de lucrări de istorie, istoria a spiritualității, a culturii, a diplomației. Îi datorăm inițierea ediției critice complete a scrierilor lui Dimitrie Cantemir, contribuțiile la definirea conceptului de umanism în cultura noastră medievală. Vrednic căutător prin documente din biblioteci din țară și, mai ales, din străinătate, Virgil Cândea a elaborat lucrarea „Mărturii românești peste hotare. Mică enciclopedie de izvoare privind istoria și cultura poporului român” (prima lucrare de acest gen din literatura mondială), „Mont Athos. Présences roumain”, a identificat versiunea arabă a primei cronici muntene de redacție unitară și are o contribuție decisivă la descoperirea picturii post-bizantine de expresie arabă (arta melkită). Mai adăugăm „Repertoriul general al bunurilor culturale externe ale poporului român” (trei volume), „Scurtă istorie a românilor” (tradusă engleză, franceză, germană, greacă, spaniolă și arabă), „Pagini din trecutul diplomației românești”, „Rațiunea dominantă. Contribuții la istoria umanismului românesc”, „Transylvania in History of Romania” (în colab.), „Les intellectuels du Sud-Est europèen au XVII-e siécle”, Este autorul celui dintâi tratat românesc privind „Introducere în documentarea științifică”. Nu putem să nu amintim numeroasele studii și eseuri publicate în revistele de cultură, împreună conturând imaginea unui înțelept al cetății. Meritele sale au fost recunoscute și prin alegerea ca membru a unor societăți științifice din țară și peste hotare.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1991, titular în 1993 și, între 1998-2002, a fost vicepreședinte al acestui for al spiritualității românești. 

Plecarea sa dintre noi este o grea pierdere pentru comunitatea academică, opera sa rămânând ca un reper în știința și spiritualitatea noastră și amintirea Omului cu alese calități intelectuale și morale o prezență de neșters în memoria celor care l-au cunoscut.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!  

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006