|
Cum în tradiția
revistei, o secțiune este dedicată unei mari personalități a
literaturii noastre, de această dată aceasta este dedicată lui Petru
Dumitriu, pe care Eugen Simion îl consideră
un scriitor pe care opinia
publică românească, ajutată de câteva spirite fanatizate, întârzie
să-l primească. “Remember Petru Dumitriu înfățișază un
scriitor complex, un veritabil caz,
pentru că, reliefează Eugen Simion, e adevărat, a păcătuit, dar
nu mai mult ca alți scriitori contemporani și, în plus, el s-a căit.
Și apoi să vedem opera lui. S-ar putea(eu personal sunt sigur de acest
fapt) ca opera lui - vastă și inegală -
să
izbăvească și în cazul lui omul care a scris-o.
|
Pentru aceasta
pledează cu subtilitate argumentativă Oana Soare și Ecaterina Țarălungă
și, în chip aparte ineditele lui Petre Dumitriu subintitulate în
dosarele securității; scrisori inedite și despre editarea operelor
sale, mai precis prefețele propuse pentru ediția de Opere în 1997
și reproduceri după
acuarele ale scriitorului.
La rubrica
“Cronici literare”, Andrei Gligor scrie despre Ficțiunea
jurnalului intim, de Eugen Simion, Răzvan Voncu despre
Enciclopedia exilului literar
românesc(1945-1989),de
Florin Manolescu, în timp ce Daniel Cristea-Enache decupează din File de
dicționar pe Marin Preda.
Prima parte dintr-un
interesant “document” publică Pavel Țugui despre Alexandru
Piru sub titlu categoric Resping cu
indignare acuzația nedovedită că aș fi reacționar, care se termină
cu anul 1961. Facem un salt în timp și întâlnim pe Grigore Traian Pop,
care și-a propus să scrie despre o
mie de poeți postdecembriști, însemnări de cronicar și nu o
ierarhizare valorică; un început și
promisiunea unei noi ediții mai cuprinzătoare și sistematică, în
paginile căreia să fie cuprinși si cei care, prin forța lucrurilor, nu
și-au găsit un cuvenit loc.
În
“Comentarii”, Jeana Morărescu crede că descoperă un circ fenomenologic în teatrul lui D.R. Popescu, într-un dialog
bine instrumentat cu Sorin Crișan. Tot aici, Mihai Fulger descrie năzdrăvăniile
pregnante ale unui poet cinefil, care este Ilie Constantin în cartea
sa Intransigență în harem. Răsfoim mai departe paginile revistei și
întâlnim note de lectură ale cu titluri inspirate - Poetul este Cuvântul care vede, de Alexandra Crăciun, Magie
neagră, artă și realitate, și
Itinerar basarabean de Vasile
Bardan și Critica justei măsuri, de
Paul Dugneanu. În “Amintiri universitare”, Dumitru Micu îl
evocă pe Paul Georgescu, o natură pasională, care improviza în
permanență, detestând mediocritatea, diferit de
Crohmăniceanu și mai aproape cumva de George Călinescu. Continuând
Literatura subiectivă, Ion Lăcustă a ajuns la cel de al zecelea episod.
Nu lipsește rubrica
“Știință și filosofie”, în care Constantin Dominte
ne aduce la zi cu Noi studii de interlingvistică, Tudor Nedelcea scrie Cu
evlavie despre Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, la împlinirea
a o sută de ani de la nașterea și zece ani de la trecerea la cele veșnice
a acestui teolog al luminii. Tot aici, Elena Solunca Moise face o cronică
la cartea Reforma spiritului de
Gr. T Popa, iar Simona Drăgan prezintă pe Richard Rorty ca pe un filosof
al contingenței.
Ultima secțiune a
revistei, “Artă și spectacole” include cronici semnate de
Dan Grigorescu, Dana Duma, Mihai
Fulger și Călin Căliman.
Mai
adăugăm că numărul este ilustrat cu lucrări ale artistului plastic
Gheorghe Șaru.
|